Sindicatele din penitenciare îl acuză pe ministrul Tudorel Toader că sare în apărarea infractorilor, Reacția, după ce ministrul s-a declarat îngrijorat de eliberările condiționate

10 septembrie 2017 14:08 De: ,

Sindicatele din penitenciare s-au lansat într-un atac dur la ministrul Justiției, Tudorel Toader, după ce acesta a anunțat verificări la judecătorii care refuză eliberarea condiţionată a unor deţinuţi. ”Îi reamintim că sunt foarte mulți oameni liberi care se arată îngrijorați exact de același lucru, perspectiva fiind însă diametral opusă”, spun sindicaliștii care lucrează în acest domeniu. Ei dau și exemplul ”favorizării unor deținuți-vip exact în vederea obținerii prin fraudă a unor liberări condiționate”.

”Pentru că ministrul Justitiei se arata ingrijorat pe Facebook de faptul ca „majoritatea detinuților reclama modul de aplicare a dispozitiilor legale referitoare la liberarea condiționata” îi reamintim ca sunt foarte multi oameni liberi care se arata ingrijorati exact de acelasi lucru, perspectiva fiind insa diametral opusa. Victimele infracțiunilor și cetățenii plătitori de impozite, un profesor de drept ar trebui sa stie asta, considera justitia ca fiind extrem de blanda, mai ales atunci cand infractorul este om politic sau om de afaceri, de regula cu statul. Aceasta nu este o majoritate inchipuita precum cea a domnului Toader care a discutat, in total, cu 20 de detinuti”, a transmis dumunică Sorin Dumitrascu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Un mesaj despre o pretinsă majoritate a deținutilor care ar fi amânati la liberarea conditionată este un act de nepermisă presiune asupra instanțelor de judecată

El continuă: ”Cu siguranță ca ministrul Justitiei, domnul Tudorel Toader, întelege ce face și are exact reprezentarea faptului ca un mesaj despre o pretinsa majoritate a detinutilor care ar fi amanati la liberarea conditionata este un act de nepermisa presiune asupra instantelor de judecata care decid asupra acestui aspect la propunerea unor comisii de specialisti din penitenciare.

Sindicaliștii îi cer ministrului ”să înceteze și daca este cumva  îngrijorat referitor la modul in care se acorda liberarea conditionata, banuim ca n-ar fi o problema sa dispuna masuri referitoare la sanctionarea abaterilor in legatura cu favorizarea unor detinuti-vip exact in vederea obtinerii prin frauda a unor liberari conditionate”.

”Consideram necesar, in masura in care pentru ministrul Justitiei conteaza si victimele infractiunilor, ca acesta sa solicite si o informare referitoare la recidiva in stare de liberare conditionata (peste 40% din datele noastre), astfel de cazuri fiind deseori prezentate in presa. Masuri post-condamnatorii care sa reduca rata recidivei ar fi intr-adevar bine venite, insa se pare ca asta nu-l intereseaza pe ministrul Justitiei. Un exemplu recent, desi nu cel mai reprezentativ pentru tipologia  recidivistului, este cazul George Becali fata de care Administratia Penitenciarelor a sesizat Parchetul pentru infractiuni de ultraj si santaj. Nici fata de acesta situatie si nici in ceea ce priveste abuzurile comise de conducerea de la Poarta Alba, ministrul Justitiei n-a gasit de cuviinta sa reactioneaze inca”, mai spun sindicaliștii.

Citește și: HOROSCOPUL ȘCOLAR. Află cum te vei descurca la cursuri, ce calificative vei obține și cum te vei înțelege cu profesorii

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro