Dominic, fiul Antoniei și al lui Alex Velea s-a obișnuit deja cu lumea artistică de la noi, mai ales că a avut mai multe contacte. Mai mult, micuțul are și înclinații spre muzică, și nu-i exclus ca el să fie următorul ”next star”.
Cuprins:
Dominic, fiul Antoniei și al lui Alex Velea, a ”bifat” deja participarea sa la câteva posturi de Radio, acolo unde mama lui și-a cântat piesele aflate în promovare. Ultima oară, micuțul a fost chiar săptămâna trecută, atunci când s-a și întâlnit cu moldovenii de la Carla’s Dreams, de care, spre surprinderea tuturor, nu s-a speriat mai deloc, deși aceștia aveau fețele pictate. Din contră, acesta s-a uitat foarte atent și mirat la ei și a ascultat cu atenție noua piesă pe care o cântă alături de Antonia.
”Nu e prima oară când Antonia îl ia cu ea pe Dominic. În timp ce ea dă interviuri, noi avem grijă de el. E un băiețel tare cuminte și prietenos”, a declarat o persoană apropiată artistei.
Aceeași sursă a mai spus că micuțul nu a mers încă la vreun concert de-al părinților și că acesta le moștenește talentul. ”Îi place să cânte și este foarte atent la toate piesele”, a adăugat amica vedetei.
Mai mult, Antonia și Alex Velea își doresc ca fiul lor să fie deja obișnuit cu scena și cu lumea artistică, mai ales că aceștia intenționează ca pe viitor, când el va mai crește un pic, să-l lanseze în muzică, eventual după modelul Cleopatra Stratan sau cu ocazia vreunui duet de-al lor.