Ministrul Sănătăţii, după vizita la spitalul Marie Curie: „Trebuie să luptăm cu toţii pentru copii”. Șapte copii mai sunt internați

17 februarie 2016 11:21

Ministrul Sănătăţii, Achimaş-Cadariu, a mers miercuri dimineaţă la spitalul Marie Curie, unde mai sunt internaţi, în acest moment, nouă copii cu sindrom hemolitic uremic.

El a declarat, la plecare, că ancheta deschisă în acest caz este departe de a fi finalizată, lucru care îl frustrează.

„Trebuie să luptăm cu toţii pentru copiii aceştia. Despre ei e vorba, pentru ei am venit aici. Medicii fac un efort teribil şi din ce am simţit sunt foarte apreciaţi de părinţi. Acum nu am venit ca ministru, ci ca medic. Sunt de la început în legătură cu cei care au fost implicaţi.

Toţi şi-au făcut datoria admirabil. Ştim că lipsesc multe medicamente, dar nu în această situaţie. Sunt foarte frustrat că nu avem rezultatele anchetei, dar nu pot să oblig pe nimeni să dea rezultate. Ancheta s-a desfăşurat în condiţii standard. Părinţii au mare încredere în medicii de aici şi luptăm cu toţii pentru copii”, a spus ministrul Sănătăţii,  Patriciu Achimaş-Cadariu.

Șapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt în continuare internați la Spitalul „Marie Curie”, trei dintre aceștia în stare gravă pe secția de Terapie Intensivă, iar patru la Nefrologie, prezentând o stare bună, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Denis Stănescu, potrivit Agerpres. Bebelușii internați la Terapie Intensivă sunt urmăriți îndeaproape și nu necesită ventilație mecanică.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii