Senatul american a emis o Rezoluție pentru celebrarea a 20 de ani de Parteneriat Strategic între România și SUA

13 iulie 2017 20:33

Senatul american a emis o Rezoluție pentru celebrarea a 20 de ani de Parteneriat Strategic între România și SUA, transmite Ambasada Statelor Unite ale Americii la București într-un comunicat de presă.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a transmis că salută marcarea, de către Senatul american, a 20 de ani de Parteneriat Strategic între România și SUA, prin introducerea, la data de 11 iulie 2017, a Rezoluției nr. S.Res.218.

Potrivit comunicatului de presă, documentul face parte din seria demersurilor realizate de Ambasada României la Washington pentru aniversarea celor 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii la data de 11 iulie 1997.


Citește și: Socrul mic lovit de fulger în timp ce ținea un discurs la nunta fiicei


Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior a declarat că: ”După vizita excepțională la Casa Albă a președintelui României, documentul Senatului SUA confirmă faptul că parteneriatul dintre România și Statele Unite ale Americii este unul dintre cele mai puternice și se va dezvolta masiv în continuare cu implicarea energică a Administrației, a Congresului SUA și a autorităților române”.

”Rezoluția a fost inițiată de senatorul republican Ron Johnson, președintele Comitetului pentru securitate internă și afaceri guvernamentale și președinte al Subcomitetului pentru Europa și cooperare regională în domeniul securității și de senatorul Chris Murphy, liderul democrat al aceluiași subcomitet.

În document este recunoscut rolul important al României în cadrul NATO, inclusiv prin operaționalizarea sistemului ‘Aegis Ashore’ de apărare împotriva rachetelor balistice de la Baza Militară Deveselu, sprijinul acordat de țara noastră în operațiunile din Irak și Afganistan, dar și în calitate de membru al Coaliției Globale împotriva ISIS”, se arată în comunicatul Ambasadei.

De asemenea, rezoluția menționează angajamentul comun al celor două țări pentru respectarea drepturilor omului, promovarea statului de drept, a bunei guvernări, a dezvoltării și creșterii economice, a schimburilor culturale, fiind subliniat exemplul pozitiv pe care România îl oferă prin întărirea independenței justiției și lupta împotriva corupției.

Documentul mai evidențiază contribuția României la asigurarea stabilității, securității și respectării principiilor democratice în regiune și importanța aniversării, în 2018, a centenarului unificării României.

De asemenea, ambasadorul României a remarcat că rezoluția Senatului SUA amintește de faptul că în 2018 țara noastră va sărbători o sută de ani de la Marea Unire, eveniment care merită lăudat și celebrat cum se cuvine.


Citește și: EXCLUSIV. Autobuzele din Constanța fac tramvaiele din București să pară limuzine. Despre veselia unora, disperarea altora și știința de a fi nesimțit


 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro