Ultima speranță a fumătorilor: proiectul care vrea să modifice legea antifumat. Ce prevede acesta

14 martie 2016 17:26

Mai sunt doar două zile până când legea antifumat va intra în vigoare și patronii localurilor pe de o parte și fumătorii pe de altă parte sunt deja disperați, dar se pare că încă mai există o speranță pentru ei. Deputatul PND Daniel Fenechiu cere modificarea legii și are în vedere redefinirea “spaţiului public închis” şi constituirea cluburilor sau asociaţiilor de fumători.

La sfârșitul săptămânii trecute s-au organizat petreceri în baruri și cluburi speciale pentru fumători, acesta fiind ultimul weekend în care au mai putut fuma în interior.

Tocmai pentru că există un interes destul de mare ca fumatul să se poată face în continuare în spațiul public, interes nu doar al fumătorilor, cât mai ales al patronilor de baruri și cluburi, Daniel Fenechiu a cerut modificarea legii.

El susține că cele două mari probleme ale legii antifumat sunt definirea conceptului de „spaţiu public închis” şi condiţiile „foarte restrictive”, impuse de legea anti-fumat care intră în vigoare miercuri, 17 martie.

Potrivit proiectului pentru modicarea legii antifumat, prin prin spaţiu public închis se înţelege „orice spaţiu accesbil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

În acest fel, dacă proiectul va fi votat, în cadrul teraselor acoperite va fi în continuare permis fumatul.

Tot în proiectul deputatului, prin spaţiu închis la locul de muncă se înţelege „orice spaţiu care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare”.

Printre modificăru se numără și faptul că „fumătorii se pot constitui în asociaţii sau cluburi de fumători, care pot amenaja spaţii speciale destinate exclusiv fumatului şi activităţile asociate fumatului”.

VEZI și Unde au de gând să fumeze parlamentarii

Comentarii