EXCLUSIV / Anchetă la Spitalul din Botoșani, după ce luptătorul Cosmin Aluchiănesei s-a stins la spital din cauza unei accidentări banale

Comentează
Luptătorul Cosmin Aluchiănesei a murit

Luptătorul Cosmin Aluchiănesei a murit. Tânărul de nici 16 ani, component al lotului național de cadeți s-a stins, duminică, din cauza unei accidentări ce părea a fi banală, contuzie suferită la un antrenament. Cosmin Aluchiănesei a fost trimis acasă de medici și pus să se trateze cu unguente, calmante și reapus fizic. La nici 48 de ore, de la această recomandare medicală, bietul copil s-a stins, cu dureri înfiorătoare la șold, un pat de spital din Botoșani!UPDATE 2 mai, ora 18:10: Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a demarat o anchetă, după ce luptătorul Cosmin Aluchiănesei a murit în condiții suspecte, la Secția de Pediatrie, notează Agerpres.ro.

Directorul medical al spitalului, Angela Țurcanu, a declarat că ancheta va începe, după ce medicii legiști vor prezenta concluziile cu privirile la cauzele decesului.

„Nu am primit încă raportul anatomo-patologic făcut de Medicina Legală. În acest caz se face necropsia și apoi o să avem și un punct de vedere'', a declarat Angela Țurcanu.

Peste numai câteva zile, Cosmin urma să împlinească 16 ani. De fapt, era vorba de o dublă sărbătoare în care avea să marcheze nu numai ziua sa de naștere, ci și împlinirea a fix doi ani de când face sport de performanță în echipa de lupte a CS Botoșani. ”A fost descoperit și adus la sală cu câteva zile înainte de a împlini 14 ani. Acum, tot cu câteva zile înainte de a face 16 ani va fi înmormântat”, ne-au spus, răpuse de durere, rudele sale.

Ce a declanșat nenorocirea care l-a răpit pe Cosmin acestei lumi? În timpul unui antrenament efectuat vineri cu colegii de la lotul național de cadeți, luptătorul a efectuat un procedeu care i-a adus o accidentare la șold. Părea ceva banal, ca multe alte lovituri pe care tânăra speranță a luptelor românești la încasase în timpul durelor încleștări pe saltea. A oprit antrenamentul care se derula la sala de atletism din Bacău și s-a dus în camera sa de cantonament care este undeva sub peluza Stadionului Municipal. Și-a sunat un unchi, i-a spus ce a pățit, după care a fost la spital, la control.

”M-a sunat și  mi-a spus că-l doare șoldul foarte rău. Am fost cu el la Urgență, la Bacău. Medicii l-au consultat, i-au făcut radiografii, dar ne-au spus că nu se vede nici o leziune, nici o fractură. Au zis că nu are nimic grav, că își revine. Ne-au recomandat unguente, calmante și un repaus de  5-7 zile. Însă, până seara, copilului i s-a făcut și mai rău. Vomita și nu mai putea să mănânce”, ne-au povestit rudele sale.

Tratat cu gheață și masaj

Sportiv de performanță, cu trupul călit în bătălii dure, Cosmin Aluchiănesei a avut puterea să mai meargă o dată la un control medical, tot la Bacău, dar la Pediatrie. Dar și de astă dată a primit recomandări de genul ”pune gheață și fă masaj”. Apoi, cu dureri îngrozitoare la șold a plecat, cum numai el a știut, în miez, de noapte, la Botoșani. Cu un microbuz a ajuns în oraș, apoi cu tatăl său care l-a așteptat la autogară, în comuna Călărași, localitatea natală. Cum starea sănătății sportivului trimis să se trateze cu gheață și cu unguente s-a agravat galopant în acea noapte, părinții speriați au luat decizia să-l ducă în regim de urgență la Spitalul din Botoșani unde componentul lotului național de cadeți a rămas internat. Doar o noapte a mai apucat bietul Cosmin în unitatea spitalicească moldavă pentru că, duminică dimineață, a murit pe un pat de spital.

”Nimeni nu spune ce a pățit copilul ăsta. I s-au recomandat unguente, masaje, calmante și reapus... Dar el a murit cu zile, în chinuri îngrozitoare, cu dureri extrem de mari, sub ochii medicilor. Părinții au vrut să-l trimită la Iași dar medicii de la Botoșani le-au zis că nu e nevoie, că nu e nimic grav. Și băiatul a murit”, au mai spus membrii familiei sportivului mort în codiții suspecte.

Poliția anchetează moartea tânărului luptător

De altfel, moartea lui Cosmin Aluchiănesei - care a îndoliat o familie și a șocat lumea sportului -,  face acum obiectul unei anchete a judiciariștilor băcăuani. Vor fi audiați părinții care și-au pierdut copilul, colegii de echipă, dar și cei doi antrenori ai lotului național de cadeți care erau la Izmir, în Turcia, la un concurs unde luptau câțiva sportivi antrenați de ei. ”Ancheta va urmări modul în care a intervenit personalul medical care l-a consultat pe băiat. Autopsia ne va răspunde la foarte multe întrebări. Și cei doi antrenori care se aflau în Turcia, la o competiție, vor fi audiați pentru a se stabili dacă antrenamentele lotului, făcute în lipsa lor, ar fi trebuit să fie suspendate până la revenirea lor în țară”, ne-au explicat surse judiciare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
MONDEN
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
17:00
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
Ioana State, Horia Brenciu si Smiley la Vocea Romaniei. FOTO/ Pro TV
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Cine dintre jurați s-a luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
18:00
Un tronson de tramvai se termină direct într-o groapă. Când se va relua circulația în estul Bucureștiului
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
17:30
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
17:22
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă