Jurnaliștii de la PRO TV au chemat Garda de Mediu Alba, iar apoi, alături de șeful instituției, Dănuț Hălălai, au mers la primarul din Baia de Arieș, Traian Pandor.

A doua zi, reporterii s-au întors la groapa de gunoi, unde au descoperit că gunoiul a fost făcut movile și incendiat. La fața locului se afla și un angajat al primăriei, alături de un localnic, care au spus că ei au fost chemați de alți cetățeni care au observat focul.

Vezi mai multe aici: VIDEO: Depozit ilegal de gunoi, îngropat de autorități, la Baia de Arieș. Plastic descoperit în peștii din râul Arieș

Garda de Mediu Alba, plângere penală împotriva Primăriei Baia de Arieș

Plângerea penală a fost depusă de Garda de Mediu Alba, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni pentru acoperirea gunoiului cu pământ și pentru incendierea deșeurilor, a declarat pentru alba24.ro Dănuț Hălălai, șeful instituției.

Contactat de reporterii alba24.ro, primarul din Baia de Arieș a oferit o serie de explicații cu privire la situația depozitării ilegale a deșeurilor pe malul râului Arieș.

Primarul din Baia de Arieș: „Ce să fac, suportăm consecințele”

În primul rând groapa ilegală de gunoi din zona respectivă nu este una nouă, oamenii fiind obișnuiți să arunce gunoiul în zona respectivă: „gunoiul cred că e perindat acolo de la Revoluție”, a spus primarul din Baia de Arieș. Citește continuarea pe Alba24.ro.

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL ALBA24.RO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.