Cazul Emilia Șercan, după 11 luni: În trei dosare procurorii spun că legea a fost încălcată. Nu au însă niciun suspect

Comentează
Arhiva foto

După 11 luni de la tentativa de intimidare a jurnalistei Emilia Șercan, autoritățile au decis să înceapă urmărirea penală în trei dosare, scrie site-ul de investigații Context.

Într-unul din dosarele în care a fost începută urmărirea penală, Emilia Șercan a depus mai multe plângeri împotriva ministrului afacerilor interne pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și omisiunea sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea urmăririi penale in rem. Ceea ce înseamnă că au constatat că legea a fost încălcată, dar nu au găsit încă un suspect. 

Jurnalista a discutat cu ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, îngrijorată că proba pe care a depus-o la un dosar penal a fost publicată în presă. Lucian Bode a asigurat-o pe Emilia Șercan că va cere o anchetă internă, însă nu a solicitat-o niciodată. Jurnalista a depus plângere pe numele ministrului având și suspiciunea că acesta ar fi organizat mușamalizarea scurgerii probei din poliție prin încărcarea acesteia și a pozelor personale care îi fuseseră furate pe patrianoastra[.]com, unde, prin antedatarea materialului, s-a  creat aparența că proba a apărut online înainte ca Emilia Șercan să o pună la dispoziția poliției. Ministrul Bode a fost audiat de procurori în septembrie anul trecut. De atunci, dosarul nu a mai avansat.

Operațiunea de denigrare și intimidare a Emiliei Șercan a început după ce jurnalista a furnizat poliției o captură de ecran a unui mesaj Facebook, dovada că cineva înștiințat-o că 5 fotografii ale sale sunt postate pe site-uri pentru adulți. Pozele și dovada au fost publicate în aceeași zi pe site-ul lui Cristian Rizea, realitateadinmoldova[.]md. Imaginile au fost preluate de zeci de alte site-uri și au fost folosite în materiale denigratoare care au circulat pe grupuri de WhatsApp ale Academiei de Poliție „A.I. Cuza”. Cinci dosare penale au fost deschise în urma a zece plângeri depuse de Șercan după ce a descoperit că poze personale i-au fost furate.

Citește care este cel de-al treilea dosar și ce conține acesta, pe Context.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
iPhone Duo, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate pentru primul iPhone pliabil
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
BREAKING NEWS
9 sept.
Avionul lui Zelenski a fost aproape să fie lovit de o dronă în timpul zborului spre Oslo
9 sept.
O dronă ucraineană a atacat pentru prima dată un obiectiv din Rusia situat la aproape 3.000 de kilometri de front
TRENDING
9 sept.
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
9 sept.
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
ReportajExclusiv
9 sept.
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
9 sept.
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
9 sept.
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală