Ba mai mult, Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna au fost criticaţi de publicaţiile The Guardian şi The Telegraph pentru faptul că, din dorinţa de celebritate, şi-au mediatizat excesiv căsnicia, relaţia celor doi artişti care au divorţat în acest an fiind comparată cu cea dintre Elizabeth Taylor şi Richard Burton, potrivit Mediafax.
„Soprana română a vorbit despre violenţa pe care a suferit-o din partea lui Roberto Alagna. Dar unii ar putea fi sceptici referitor la declaraţiile ei”, scrie The Guardian. „Acuzaţiile de violenţă domestică sunt grave şi există persoane pregătite să le chestioneze. Numele lui Gheorghiu este sinonim cu dragostea pentru atenţie”, mai scrie publicaţia.
„Căsnicia Gheorghiu-Alagna a fost prezentată în public ca un mare spectacol de operă ce putea rivaliza cu cele în care cântau împreună. Realitatea şi fantezia păreau să se suprapună mereu în povestea lor. Ca şi în cazul Burton-Taylor – comparaţia le este una familiară – în cuplul lor a existat multă pasiune şi pe scenă şi în afara ei, dar nimeni nu a putut spune vreodată cu exactitate unde se termina arta şi unde începea realitatea”, mai scrie The Guardian.
ŞOC ÎN LUMEA OPEREI! Angela Gheorghiu, VICTIMA VIOLENŢEI DOMESTICE: „Roberto Alagna M-A LOVIT de faţă cu familia sa”
Pe de altă parte, şi publicaţia britanică The Telegraph comentează acuzaţiile sopranei române, titrând: „Ieşirea Angelei Gheorghiu nu e nimic mai mult decât un semn al dorinţei sale de atenţie”. Publicaţia britanică menţionează că atât Gheorghiu, cât şi Alagna au reputaţia de a fi „exhibiţionişti” care nu au reţineri când vorbesc cu jurnaliştii şi consideră că aceştia şi-au dorit mereu să fie „o reîncarnare a cuplului Liz Taylor – Richard Burton”, în lumea operei.
De altfel, un fapt remarcat de ambele publicaţii este acela că declarţiile sopranei de origine română vin chiar în săptămâna în care aceasta are programată premiera cu spectacolul „La Rondine” la Royal Opera House din Londra, în care nu îl mai are însă ca partener pe Roberto Alagna.
„Cuplu mitic al operei”, după cum a fost numit, Angela Gheorghiu, 47 de ani, şi Roberto Alagna, 49 de ani, au fost căsătoriţi din 1996 până în 2013. Căsătoria lor a fost celebrată cu mare pompă pe scena Metropolitan Opera de fostul primar al New York-ului, Rudolph Giuliani. În ultimii ani, relaţia lor se răcise, cei doi soţi trăiau mai mult separaţi, fiecare evocând şi apoi respingând ideea unui divorţ. Până în acest an…
Citeşte şi: DEZVĂLUIRI MAI PUŢIN CUNOSCUTE din viaţa Angelei Gheorghiu! Iată cum arată FIICA EI de 23 de ani! FOTO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.