Cătălin Botezatu a avut parte de o întâlnire specială cu nimeni altul decât binecunoscutul cântăreţ portorican Ricky Martin. Artistul a filmat un videoclip în clubul din Miami, America, de care se ocupă celebrul designer român.
Bote a povestit despre acest lucru pentru www.ziarulring.ro.
„În Miami avem un Bamboo, unde vin Puff Daddy, Enrique Iglesias, Ricky Martin şi mulţi alţii din lumea bună. Săptămâna trecută, Ricky Martin a filmat la mine, în clubul din Miami, cel mai nou videoclip al lui”, a explicat Cătălin Botezatu.
Creatorul de modă a mărturisit că nu are timp să se ocupe de viaţa personală din cauza programului foarte încărcat pe care îl are. „Nu am timp de iubit acum. Sunt prins cu multe activităţi pe vară”, a declarat el.

Ricky Martin, homosexual declarat

Cântăreţul portorican Ricky Martin are astăzi 41 de ani. Are o carieră de invidiat în spate, scoţând hituri pe bandă rulantă. A vândut peste 55 de milioane de albume în întreaga lume. După numeroase speculaţii privind viaţa sa intimă, artistul a recunoscut, pe 29 martie 2010, că este homosexual. Ricky Martin este tată de gemeni – Matteo şi Valentino, care au venit pe lume în august 2008, născuţi de o mamă-surogat.
Citeşte şi:
Îţi era dor de Ricky Martin? Vezi aici cel mai nou videoclip al cântăreţului!
Cătălin Botezatu, invitat la o cafea de Madonna?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.