@ebihoreanul.ro

Dacă un elev de liceu ar scrie precum scriu angajații Ministerului Educației, n-ar lua notă de trecere la limba română. Într-o singură propoziție dintr-un proiect de ordin redactat în cabinetul ministrului Daniel David, BIHOREANUL a găsit trei greșeli gramaticale și de ortografie. Aflat în vizită la Oradea, ministrul confruntat cu această situație s-a găsit în rușinoasa situație de a recunoaște că are în subordine angajați care nu stăpânesc limba română. Publicat pe 19 noiembrie, pe site-ul Ministerului Educației, proiectul de ordin privind temele de acasă are doar 14 articole, întinse pe nici trei pagini, dar totuși a ieșit în lume cu greșeli de gramatică și ortografie care nu sunt permise nici măcar elevilor de vârstă mică. „Tema obligatorie, are un nivel mediu de dificultate, pentru toți elevi clasei”, se arată în articolul 2, alineatul 1, al proiectului de act normativ. Propoziția cu doar 12 cuvinte are trei greșeli: o virgulă între subiect și predicat, o virgulă în plus după „dificultate” și un „i” în minus la cuvântul „elevi”. Într-o conferință de presă susținută joi la Oradea, ministrul Daniel David a primit de la BIHOREANUL un exemplar tipărit al ordinului de pe site și a fost întrebat dacă recunoaște greșelile și ce părere are despre această gafă. „Așa este, știu despre ce e vorba. Am luat măsuri și au primit avertisment cei care au redactat acel text. Eu știu că s-a corectat de aseară”, a declarat ministrul.

♬ sunet original - BIHOREANUL

Proiectul de ordin privind temele pentru acasă are doar 14 articole, dar include greșeli inacceptabile chiar și pentru elevii de școală primară. În articolul 2, alineatul 1, se găsește o frază cu trei erori gramaticale în doar 12 cuvinte.

Propoziția problematică este: „Tema obligatorie, are un nivel mediu de dificultate, pentru toți elevi clasei”. Erorile includ virgule plasate incorect și forma greșită a cuvântului «elevi».

În timpul unei conferințe de presă la Oradea, ministrul a fost confruntat cu aceste greșeli, anunță Bihoreanul. Daniel David a recunoscut problema, declarând: „Așa este, știu despre ce e vorba. Am luat măsuri și au primit avertisment cei care au redactat acel text. Eu știu că s-a corectat de aseară”.

Cu toate acestea, la momentul conferinței, documentul de pe site conținea în continuare două din cele trei greșeli. Doar forma „elevii” fusese corectată. Ministrul a părut surprins când a aflat că problema persista.

Ordinul în dezbatere publică actualizează un act din 2016 privind temele pentru acasă. Noile prevederi elimină temele de vacanță pentru elevii din ciclul primar și gimnazial, iar pentru liceeni acestea devin opționale. De asemenea, stabilește limite de timp pentru teme: maximum o oră pentru elevii din clasele primare și două ore pentru cei de gimnaziu și liceu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.