Școala de mâine, prin ochii copiilor de azi: „Nu cred că profesorii vor fi înlocuiți de roboți pentru că iubirea vine din suflet”

Comentează
Evenimentul „Educația Next”, organizat de British Council în parteneriat cu LIbertatea, a reunit mai multe generații sub aceeași mare umbrelă: grija pentru viitorul copiilor. Foto: Vlad Chirea
Exclusiv

Duminică, 11 octombrie, la sediul British Council din București, zeci de copii și părinți au descoperit ce înseamnă să te pregătești pentru meseriile viitorului. Cei mici au învățat prin intermediul jocului, în timp ce adulții au participat la discuții alături de specialiști, profesori, experți în educație și jurnaliști Libertatea.

Evenimentul Educația NEXT, organizat de Libertatea în parteneriat cu British Council, a adus împreună generații diferite unite de aceeași preocupare: educația de mâine a copiilor. Participanții au căutat soluții pentru două provocări majore: cum îi pregătim pe copii pentru meserii care încă nu există și cum îi ghidăm să utilizeze inteligența artificială fără a-și pierde gândirea critică. Dincolo de aspectele tehnologice, dialogul s-a concentrat pe rolul esențial al empatiei, creativității, comunicării și pe importanța menținerii relațiilor umane în centrul procesului educațional.

Ce vrei să te faci când vei fi mare? Este întrebarea pe care ne-o puneau bunicii noștri, cunoștințele, rudele îndepărtate sau prietenii părinților. Iar dintr-odată, visurile noastre prindeau aripi. Unii își doreau să fie medici, ca mami sau tati, alții profesori, învățători, aviatori spuneam, șoferi sau astronauți. Era simplu să te gândești, să-ți dai frâu liber imaginației, pentru că aceste meserii erau parte a realității pe care o trăiam atunci.

Astăzi însă, într-o lume digitală, aflată mereu în mișcare, într-o continuă evoluție, unde inteligența artificială, tehnica și tehnologia evoluează de la o zi la alta, este din ce în ce mai greu să te gândești tu, copil, ce te vei face când vei fi mare. Pentru că atunci vor exista profesii și joburi despre care azi nici nu ai auzit.

Prin urmare, la ce să se raporteze copiii noștri? Cum să se pregătească pentru jobul viitorului? Ce ar trebui să facă încă de pe acum pentru a face față provocărilor care îi așteaptă? Iar noi, părinții, cum să-i ajutăm să-și depășească limitele, să țină pasul cu actualitatea, cu ziua de azi, dar mai ales cum să se pregătească pentru lumea de mâine?

Ariadna Șerbănescu, profesoară de limba engleză și trainer British Council. Foto: Vlad Chirea

Ariadna Șerbănescu: „Copiii trebuie să-și dezvolte de pe acum abilități care să-i ajute în meseriile de mâine”

Inteligența artificială schimbă deja felul în care copiii învață, iar efectele sale asupra pieței muncii vor deveni tot mai vizibile. În acest context, una dintre preocupările părinților este cum să le ofere copiilor competențele de care vor avea nevoie într-o lume profesională pe care adulții de astăzi nu o pot anticipa în totalitate.

„Suntem preocupați de competențele-cheie, de abilitățile pe care ar trebui să le dezvolte copiii noștri, astfel încât să facă față unui viitor în care tehnologia va fi, poate, principalul mod în care ei vor lucra. În același timp, încă de la vârste fragede, cei mici ar trebui instruiți cum să facă față unor meserii care în ziua de azi nu există, dar care vor exista în viitor”, a declarat Carmen, mamă a trei copii, prezentă la evenimentul organizat de British Council.

Aceasta recunoaște că prioritatea sa este să compenseze ceea ce educația formală nu reușește întotdeauna să ofere. Carmen ne-a spus că provocarea cu care se confruntă este să găsească răspunsuri fără să se bazeze exclusiv pe ceea ce oferă școala, și doar atât. Căci activitățile nonformale și experiențele din afara clasei contribuie și ele extrem de mult la pregătirea copiilor pentru o societate în continuă schimbare.

Ariadna Șerbănescu, profesoară de limba engleză și trainer British Council, atrage atenția că, într-adevăr, procesul de învățare nu ar trebui să continue acasă, în familie și, foarte important, pe tot parcursul vieții. „Copiii noștri nu vor mai avea joburile pe care le avem noi astăzi. Sau vor avea cariere diferite pe parcursul vieții, din domenii diferite. Prin urmare, ei trebuie să dezvolte abilități diverse care să-i ajute, să le deschidă uși și oportunități. Însă nu este vorba doar despre un proces de învățare, ci și despre cum vor putea ei să pună în aplicare ceea ce au învățat”, a spus profesoara.

În opinia sa, o bază solidă de cunoștințe, cultura generală, adaptabilitatea, gândirea critică și creativitatea sunt esențiale pentru ca tinerii să poată răspunde cerințelor unor profesii aflate în continuă transformare.

Alice Istrate, profesoară de limba engleză și trainer British Council. Foto: Vlad Chirea

Alice Istrate: „AI is here to stay”. De ce trebuie să învețe copiii să folosească inteligența artificială

Alice Istrate, trainer și colaborator British Council, un profesionist cu experiență de peste 25 de ani în domeniul predării limbii engleze și formării profesorilor, consideră că inteligența artificială este pilonul central în jurul căruia va gravita educația și însăși întreaga societate. Prin urmare, elevii ar trebui să studieze AI încă de pe băncile școlii și, cel mai important, trebuie să învețe s-o utilizeze corect.

„Copiii vor trebui să învețe de mici cum să lucreze cu AI. Este evident că nu vor putea acumula acest bagaj colosal de informație și cunoștințe atunci când își vor căuta primul job. Deci, din punctul meu de vedere, cu cât mai devreme, cu atât mai bine pentru competențele viitorului”, a declarat specialista.

Însă acest lucru nu înseamnă că instrumentele digitale pot înlocui cunoștințele de bază. Dimpotrivă. „Alfabetizarea funcțională, competențele matematice și înțelegerea domeniilor studiate rămân fundamentale pentru dezvoltarea gândirii critice și a creativității”, consideră Alice Istrate.

Specialista a precizat că inteligența artificială poate prelua sarcinile repetitive, care sunt plictisitoare, ne mănâncă mult timp și ne consumă multă energie, însă activitățile creative trebuie să rămână în sarcina noastră. AI-ul este și trebuie să rămână o unealtă care să ne simplifice munca, nu trebuie să ne înlocuiască gândirea autonomă. „Când vorbim despre gândire critică, ne putem referi la foarte multe aspecte. De exemplu, elevii s-ar putea ajuta de inteligența artificială pentru a-și testa cunoștințele dobândite până la un anumit moment”.

În plus, a mai declarat specialista, elevii trebuie să învețe să verifice informațiile generate de aceste instrumente și să identifice eventualele erori. „Îl ajutăm pe copil să compare, de exemplu, un text generat de inteligența artificială cu un text pe care l-ar scrie el. Îl ajutăm pe copil să verifice fake news sau fake information pe care o generează uneori inteligența artificială”, a mai explicat aceasta.

Profesoara recomandă ca elevii să învețe să distingă informațiile corecte de cele false, dezvoltându-și astfel capacitatea de a analiza și de a pune sub semnul întrebării ceea ce citesc.

Teodor nu crede că profesorii vor putea să fie înlocuiți niciodată de roboți. Foto: Vlad Chirea

Profesorii nu trebuie înlocuiți de roboți. „Un robot nu poate să ofere iubirea ca profesorul”

„Educația Next” a dat cuvântul nu numai părinților și specialiștilor, ci și copiilor, practic cea mai importantă voce în jurul căreia a gravitat întregul eveniment. Cei mici și-au împărtășit părerile, aspirațiile, ne-au spus cum văd ei viitorul, cum văd ei educația și ce-și doresc de la școala românească. Concluzia? Vor să se pregătească pentru viitor, sunt curioși și vor să învețe despre tehnologie, despre inteligență artificială, despre digitalizare, însă cu o limită: natura umană, gândirea autonomă, voința proprie, imaginația nu vor putea fi niciodată înlocuite de mașinării.

Un profesor nu va putea fi înlocuit niciodată cu un robot, ne-au spus copiii, pentru că roboții nu au suflet, iar relația dintre dascăli și elevi pe asta se bazează: pe iubire și empatie. „Eu cred că să înlocuiești profesorul cu un robot ar fi o chestie foarte rea, pentru că un robot nu poate înlocui ceea ce ai tu în inimă. Un robot n-ar putea să ofere iubirea ca profesorul sau profesoara”, a spus Teodor. Pentru el, experiența de la British Council a fost una în care a observat atenția profesorilor față de nevoile elevilor. „Mi-a plăcut cel mai mult că profesorii sunt foarte agili și sunt atenți la ce tu ai putea să înveți și cred că ei văd procesul lecție de lecție”, a mai spus Teodor, după ce a participat la un workshop alături de mai mulți copii.

La fel crede și Maria Sofia, în vârstă de 10 ani, elevă în clasa a IV-a. „Un robot nu poate înlocui un profesor, pentru că informațiile pe care le folosește mașinăria provin, până la urmă, tot de la oameni”.

Smaranda se teme ca nu cumva, în viitor, copiii să învețe cu toții online. Foto: Vlad Chirea

Smaranda, care are doar 10 ani, ne-a spus că, în viitor, școala s-ar putea desfășura exclusiv online, ceea ce nu ar fi deloc un lucru bun, căci mersul fizic la școală înseamnă mai mult decât acumularea de informații. „Să te duci la școală e mai mult o chestie de socializare. Noi, copiii, majoritatea copiilor, nu ne ducem neapărat la școală să învățăm. Multora le place pur și simplu să fie într-un mediu plin de copii”, a spus eleva.

Alexia ne-a spus că și-ar dori foarte mult ca la școală să existe mai multe calculatoare. Foto: Vlad Chirea

Alexia, în vârstă de 9 ani, și-ar dori mai multe calculatoare în școli și crede că, peste 15 ani, instituțiile de învățământ vor funcționa cu tehnologii mult mai avansate. Totuși, nu și-ar dori ca un robot să o înlocuiască pe doamna învățătoare.

Mesajul copiilor este clar: tehnologia îi atrage, dar prezența profesorilor și interacțiunea cu ceilalți elevi rămân foarte importante.

Sofia își imaginează școala viitorului cu profesori roboți și tehnologii avansate. Foto: Vlad Chirea

Copiii vor mai multă engleză, proiecte și activități practice

Dincolo de predicțiile despre școala viitorului, elevii au vorbit și despre ceea ce simt că le lipsește în prezent.

Paul, elev în clasa a V-a, a apreciat faptul că la evenimentul organizat de Libertatea și British Council a lucrat împreună cu ceilalți copii la proiecte, o experiență pe care spune că nu o întâlnește la fel de des la școală. „La școală nu lucrăm foarte mult la proiecte, aici da, și asta mi-a plăcut. Aici mi-a plăcut mai mult că lucrăm împreună la proiecte”, a povestit el.

Paul și-ar dori ca la școală, la orele de Limba engleză, elevii să fie implicați în mai multe activități interactive și proiecte. Foto: Vlad Chirea

Paul ar vrea să învețe și să gătească la școală, în timp ce alți copii și-ar dori mai multe ore de limba engleză, economie, scriere creativă, dans sau baschet.

Smaranda și-ar dori să studieze mai mult istoria, inclusiv comunismul și Al Doilea Război Mondial, dar și să aibă mai multe ore de engleză, Delia, elevă în clasa a treia, ar vrea să studieze pianul la școală, iar Irina tot de 9 ani, este interesată de robotică.

Aceste răspunsuri arată că, pentru copii, viitorul educației nu înseamnă doar calculatoare și inteligență artificială. Ei vor și activități practice, proiecte în echipă și oportunități de a-și descoperi interesele.

Alina încearcă să păstreze un echilibru între expunerea și limitarea copilului ei la tehnologie, digitalizare și inteligență artificială. Foto: Vlad Chirea

Părinții încearcă să găsească echilibrul între online și viața reală

Pentru părinți, una dintre cele mai dificile provocări este să le permită copiilor să descopere tehnologia, însă fără a-i expune excesiv mediului digital.

Alina Mihai a declarat pentru Libertatea că inteligența artificială și instrumentele online pot influența felul în care copiii gândesc și se adaptează, motiv pentru care familia trebuie să stabilească limite. „Nu-i putem exclude total din lumea asta virtuală. E clar că jocurile, atâta timp cât sunt OK pentru vârsta lor, sunt și ele un instrument de dezvoltare emoțională, dezvoltare a limbii străine, dezvoltare socială. Dar trebuie văzut până unde și cât au acces acești copii”, a explicat aceasta. În opinia sa, echilibrul se construiește acasă, prin limite de timp, atenție la conținutul accesat și discuții constante cu cei mici.

Carmen consideră, la rândul său, că părinții trebuie să le ofere copiilor încredere și libertatea de a explora, fără să renunțe la responsabilitatea de a-i proteja. „Copiii noștri sunt mai capabili decât credem noi. E important să simtă că noi avem încredere în ei”, a spus aceasta, subliniind și rolul comunicării în explicarea pericolelor din mediul online și de pe rețelele sociale.

Un alt părinte a atras atenția asupra volumului de informații la care copiii au acces astăzi. Dacă în trecut informația ajungea la public prin cărți, radio și televiziune, în prezent este disponibilă aproape fără limite. Prin urmare, noi ar trebui să-i ajutăm pe copii să o filtreze și să o folosească în mod creativ.

O problemă pe cât de prezentă în viața copiilor, pe atât de îngrijorătoare este rapiditatea cu care se dezvoltă tehnologia și ritmul alert pe care copiii noștri trebuie să-l păstreze. „Copilul nu mai are timp să gândească cu propriul creier, nu mai are timp să rumege informația pe care o primește pe o tabletă sau la televizor sau chiar și pe telefon”, a spus o altă mamă. Este motivul pentru care părintele își încurajează copilul să participe la activități diverse, să interacționeze cu oameni diferiți și să învețe să se adapteze.

Curiozitatea, empatia și sănătatea digitală, competențe pentru viitor

Profesoara Alice Istrate susține că pregătirea pentru meseriile viitorului nu poate fi separată de starea de bine a copiilor și de felul în care aceștia relaționează cu ceilalți. Cât despre competențele pe care cei mici trebuie să și le dezvolte încă de pe acum, pe primul loc ar fi cele socio-emoționale și de sănătate mintală. „Așa-numitul wellbeing al copilului. De asemenea, sănătatea digitală, dar în același timp deprinderile digitale contează enorm”, a declarat specialista.

Părinții consideră că, pe lângă informațiile acumulate din școală, copiii ar trebui să-și dezvolte și abilități de comunicare și inteligență emoțională. Foto: Vlad Chirea

Copiii vor avea nevoie să construiască relații sănătoase, să își exprime empatia și să găsească un echilibru între timpul petrecut online și cel din lumea reală, a continuat ideea un alt părinte prezent la eveniment. Acesta a subliniat că, atunci când vine vorba despre învățarea limbilor străine, nu contează doar cât de corect vorbește un copil, ci și ce știe să facă folosind limba respectivă. „Nu mă interesează cât de impecabil vorbește acea engleză, ci cât de bine știe el ce să facă cu limba asta. Adică trebuie să știe să-și creeze niște relații, să comunice eficient, empatic, constructiv cu cineva”, a explicat acesta.

Mesajul părintelui se extinde, așadar, dincolo de limba engleză: competențele tehnice sunt importante, dar capacitatea de a lucra cu ceilalți, de a comunica și de a înțelege lumea rămâne esențială.

Educația Next, un proiect care construiește viitorul copiilor. Foto: Vlad Chirea

Educația NEXT, un dialog despre școala de mâine

Educația Next, evenimentul organizat de Libertatea și British Council la București, a adus la aceeași masă părinți, copii, profesori și experți în educație, într-o discuție despre schimbările pe care inteligența artificială le aduce în procesul de învățare și despre competențele de care vor avea nevoie generațiile viitoare.

Reprezentanții British Council au prezentat și modul în care se desfășoară cursurile instituției, cu accent pe interacțiune, activități de grup și feedback constant pentru elevi. Mesajul transmis părinților și copiilor la finalul întâlnirii a fost să investească în învățare și în pregătirea pentru viitor, fără să uite importanța copilăriei.

Pentru că, indiferent cât de avansată va deveni tehnologia, copiii vor avea nevoie nu doar să știe să o folosească, ci și să gândească independent, să comunice, să colaboreze și să se adapteze unei lumi în continuă schimbare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu va depune pe 15 octombrie la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Ultimele știri
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
18:40
Concurs directori de școli 2026. Patru profesori au luat nota 1,50 și doar 34 au obținut punctaj maxim. Care este județul cu cea mai mare rată de promovare și ce rezultate s-au înregistrat în București
Interviu
18:30
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Toamna aduce nu doar frunze căzătoare și seri răcoroase, ci și o varietate de fructe bogate în fibre, perfecte pentru a diversifica alimentația.
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
New Project (3)
18:08
Fenomenul ORIGINS a cucerit Bucureștiul: Mahmut Orhan și un lineup de excepție au semnat petrecerea anului la Romaero
Paradis Hotels - litoralul romanesc
16:20
Românii cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani țin în spate litoralul românesc. Peste jumătate dintre vacanțe sunt plătite de ei, arată o nouă analiză
Laponia | sursa foto: Eturia
16:02
Care sunt cele mai căutate destinații pentru sărbătorile de iarnă. Unde pleacă românii în decembrie 2026 și ianuarie 2027
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?