Marian s-a prezentat la această ediţie a emisiunii MasterChef cu o reţetă simplă - Tartar de ton - dar personalizată.
Bărbatul a început cu glume bune, care i-au făcut pe juraţi să râdă cu mare poftă. Însă, la MasterChef, lucrurile sunt, în general, serioase, aşa cum au ţinut să sublinieze şi cei trei chefi. "Ai impresie că, dacă vii cu caterincă aici, ne dai pe spate?" l-au luat cei trei juraţi pe sus.
Dar Marian nu s-a lăsat impresionat şi a demonstrat că preparatul lui, care, conform chefilor, nu prea e tartar de ton, merită un şorţ MasterChef.