Abi Talent vrea să renunțe la numele de scenă pe care l-a luat atunci când s-a lansat.  „În primul rând, începând de astăzi nu mai sunt Abi Talent, sunt doar Abi. Abi Talent a fost numele meu pentru a mă lansa și pentru a prinde la public.

Vreau să fie doar Abi, nu mai vreau să fiu asociat cu caterinca. Am folosit numele de Abi Talent pentru promovare. Dacă eu am renunțat la Talent, am renunțat la a mai face caterincă”, a  spus Abi, la Antena Star, potrivit Spynews.

Scandalul dintre Alex Velea și Abi Talent a împărțit internetul în două

Alex Velea a continuat  atacurile la adresa lui Abi Talent, după ce acesta i-a jignit iubita, pe Antonia. Mesajele postate de cei doi pe contul de socializatre au stârnit reacții neașteptate în rândul admiratorilor celor doi.

Antonia și Alex Velea au impresionat-o pe Iulia Albu.

Alex Velea a atins un subiect sensibil al „Regelui României”, atunci când a vorbit despre tatăl lui, care se pare că se află după gratii.

 „Băi Laby! M-a sunat taică-tu de la puşcărie şi m-a rugat să te iert pentru hazu slab pe care-l ai, fiindcă tu nu ai fost chiar un copil dorit.

Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat
Recomandări
Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat

Dacă tot stăteam la „taină” ca bătrânii, mi-a mai recunoscut că te-ai născut la 8 ani (în primii 7 ani de-acasă cică asimilezi mute info, îţi dezvolţi caracterul, ruşinea şi respectul). A…Şi a mai zis că te salută”, a scris Alex Velea în mediul virtual. 

Abi a reacționat imediat și a trecut deja la amenințări. „De la 7 până la 12 ani am stat fără tată şi din momentul în care te legi de chestia asta, s-a cam terminat”, a postat Abi Talent la InstaStory. 

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Viva.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Adevarul.ro
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Unica.ro
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Observatornews.ro
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI