Adevăratul motiv pentru care Daniela Györfi nu se căsătorește cu George Tal: „Prima oară a fost divorțul lui, era căsătorit în Germania”

Comentează

Daniela Györfi și George Tal formează un cuplu de 15 ani. Rodul iubirii lor e Maria, fetița pe care o au împreună. Chiar dacă formează o familie, cei doi nu sunt căsătoriți, au avut planuri acum ani de zile, însă au renunțat.

Invitată în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D, Daniela Györfi a fost întrebată despre căsătorie. A spus că de mai multe ori ea și George Tal au planificat nunta, însă de fiecare dată planurile le-au fost date peste cap. Prima dată nu au avut un act, a doua oară mama ei s-a îmbolnăvit, iar a treia oară a intervenit o altă situație.

Așadar, ea a spus acum că nu își dorește să se căsătorească, aceasta considerând că un act nu poate lega doi oameni. „Nu că nu mai cred (n.r. - în căsătorie). Un act, când ești tânăr, când se așază lucrurile și merg de la sine este ok, dar noi ne-am programat de vreo două ori să ne căsătorim.

Prima oară a fost cu divorțul lui, nu a putut pentru că era căsătorit în Germania și divorțând acolo ne-a trebuit un act mai special și am ratat când voiam noi să ne căsătorim. A doua oară s-a îmbolnăvit mama și nu am crezut de cuviință, apoi s-a născut Maria și ca să nu ne certăm și să fie familia fericită am decis să o cheme pe Maria și Györfi și Tal ca să fie toată lumea împăcată pentru că nu renunțam și nu renunț la numele meu. Cine a spus că vreau să mă căsătoresc? Nu, asta nu înseamnă că nu cred în căsătorie. Ba da, eu cânt foarte mult la nunți și atât de mult mă bucur atunci când văd oamenii că se căsătoresc și cred în asta. Se duc la biserică, se duc la starea civilă”, a spus Daniela Györfi la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, conform Kanal D.

Întrebată dacă se teme de un eventual divorț, având în vedere că a mai avut o experiență de acest fel, Daniela Györfi a dat de înțeles că da. Totodată, ea își dorește mai mult să aibă o relație fericită, o familie frumoasă, decât să aibă un act care să dovedească că e căsătorită. „Nu îmi este frică de un act, dar dacă mă întrebați acum vă spun că nu mai vreau, sunt bine așa cum sunt cu George, suntem ok. Acum, ca să fiu foarte sinceră, nu neapărat că îmi e frică de un divorț, dar…

Din prima mea căsătorie am învățat ceva, că un act nu prea te leagă și atunci, nu știu, ne este bine așa cum suntem. Nu simt nevoia, poate la biserică, deși el e catolic și eu ortodoxă, să zic că ne-am duce, dar așa, să mă cheme pe mine Tal, nu vreau”, a mai mărturisit Daniela Györfi în emisiunea lui Denise Rifai.

Cu o carieră de peste 30 de ani în domeniul muzical, Daniela Györfi, acum în vârstă de 53 de ani, și-a început cariera artistică în 1989, la vârsta de 21 de ani, când a participat pe scena Festivalului „Trofeul Tinereții”, de la Amara. Primul premiu important l-a câștigat doi ani mai târziu, în anul 1991, la Festivalul de Muzică de la Mamaia, unde a obținut locul II, la secțiunea „Interpretare”.

Pe lângă talentul muzical, Daniela Györfi s-a remarcat, pe scenă, și prin stilul vestimentar provocator și atitudinea nonconformistă, fiind supranumită de presa autohtonă „Madonna din Carpați”. Viața Danielei Györfi a ținut de nenumărate ori primele pagini ale tabloidelor și nu de puține ori aceasta a fost ținta preferată a paparazzilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește