Adriana, fiica lui Adi Minune, noi detalii despre despărțirea de soț. Când vor semna actele de divorț și ce se va întâmpla cu fiica lor. „Sunt într-o stare de stres”

Comentează

Adriana Simionescu și Nicu au decis să de despartă la șase luni de la nuntă, de comun acord. Cei doi vor semna actele de divorț la notar și vor ca totul să fie pe cale amiabilă. Fiica lui Adi Minune a făcut noi declarații despre separare.

Fiica lui Adrian Minune a povestit că ea și Nicu vor fi mereu o echipă pentru fiica lor și se vor implica amândoi în creșterea micuței lor, Noa.

„Noi suntem ca o echipă care lucrează pentru Noa. Eu am știut de la început că el nu este din lumea mea, nu este artist. Se poate. El nu este obișnuit să vorbească în fața camerelor, nu este o problemă. Nu mai este vorba de iubire, este vorba de respect, că este tatăl lui Noa.

Decizia a fost luată de comun acord. Nu cred că există nicio prăpastie financiară. Bani poate să facă orice om, doar să-ți dorești să muncești și faci bani. El avea un salon de frizerie care a funcționat, între timp s-a ocupat cu altceva. Noi am fost mereu bine cu banii, și cu ajutorul tatălui meu, și fără”, a povestit Adriana Simionescu la Un show păcătos, potrivit Spynews.

Adriana Simionescu și Nicu au fost de comun acord să se despartă, fără să încearcă să mai țină de relație. Vedeta afirmă că nu a fost vorba de gelozie și nu se gândește că bărbatul își va găsi o altă parteneră în perioada următoare. Totodată, nici ea nu se gândește să-și refacă viața, fiind concentrată pe cariera artistică și pe creșterea fiicei sale, Noa.

„Nu cred că e cazul (n.r. - să-și găsească pe altcineva). Nu. Comunicarea noastră este una fluentă. Și dacă este așa, eu îmi doresc să fie fericit. Nu îmi doresc să rămână într-o buclă a timpului. Nu cred că e cazul nici la mine acum (n.r. - să găsească pe altcineva). Viața nu știi unde te duce, nu știm nici dacă apucăm să plecăm de aici. Las lucrurile să vină de la sine. Ne bazăm foarte mult pe respectul dintre noi, totul este în folosul lui Noa și suntem okay, o să depășim și momentul ăsta. Nu eram siguri că vrem să ne despărțim, eram în continuare în aceeași casă.

Existau și situații urâte, e mult spus, certuri ca la toată lumea. Au pornit de la timp, noi nu aveam timp de noi, amândoi munceam foarte mult. Discuțiile astea au fost de la nuntă. Decizia divorțului a venit în urmă cu o săptămână. Eu fac exact ce simt și el la fel. Noi am făcut ce am simțit.

Am stat și am cântărit bine situația, am discutat amândoi și am ajuns la concluzia că mai bine divorțăm. Mama este viața și sufletul meu, este exemplul meu în viață. Nici eu și nici sora mea nu ne-am dorit asta să se întâmple în viața noastră și atunci, pentru o mamă, fericirea copilului este cea mai importantă. Am întrebat-o la un moment dat și mi-a spus că își dorește să fiu fericită și sănătoasă. În momentul de față sunt într-o stare de stres și de agitație, dar eu cred că fericirea vine din interior”, a mai spus cântăreața.

Adriana Simionescu și Nicu vor divorța la notar

În ceea ce o privește pe fiica lor, cântăreața îl va lăsa pe Nicu să se implice în creșterea lui Noa

„Deocamdată nu, avem de gând să mergem săptămâna viitoare (n.r. - să semneze actele de divorț). Nu o să mergem la tribunal, pentru că lucrurile sunt foarte bine între noi ca și comunicare. Nu e cazul (n.r. - de partaj) Nu despre bunuri e vorba.

Noi stăm în mai multe locuri, în București, la Ștefănești. L-am întrebat pe tata care este casa lui și îmi spune că mama este casa lui, atunci mi-am dat seama că nu este vorba despre loc, e despre oameni și energie (...) Am ajuns la concluzia că nu ține de mine, ține de tatăl ei să se implice în viața ei și să-și păstreze poziția de tată. Eu nu mă voi băga să iau decizii pentru ea. Ea va avea imaginea de mamă și tată în viața ei și vom colabora pentru ea”, a adăugat fiica lui Adrian Minune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:30
Boala tăcută care lasă peste 250.000 de români fără vedere. Obiceiul zilnic care îți distruge ochii fără să simți
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește