De-alungul timpului au apărut mai multe zvonuri cum că cei doi ar avea probleme în cuplu, însă, niciunul dintre ei nu a dezbătut acest subiect. Zilele acestea, starul de la Bollywood a stârnit noi controverse, după ce a apărut public în companie unei brunete.

Iulia VânturIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Recent, relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan a ajuns din nou subiect de discuție. Actorul indian a fost surprins în companie unei brunete focoase. Cei doi au fost fotografiați la un eveniment, iar imaginea a fost publicată în mediul virtual. „Iulia Vântur unde e?”, a scris un fan român. Cel mai probabil, femeia de lângă Salman Khan este o colegă de platou.

La scurt timp după ce a cântat la Vatican, în prezența Papei, Iulia Vântur a revenit în România, pentru a-și vizita părinții.

„De la Vatican m-am întors cu o bucurie imensă în suflet, cu o amintire memorabilă ca artist, dar și ca individ care a simțit grația divină, în fiecare secundă, pe acea scenă. Și cu un rozariu frumos. Îmi place să port rozariu. Am luat și pentru cei dragi ca souvenir rozarii.

De regulă, vin în România înainte de Sărbători, să aniversez ziua mamei și a tatălui meu. Sper că primiți cu colindul, da!? Pentru că vin să vă colind. Am pregătit un colind nou, cântat de mine, compus în România, care aduce și un sound nou, dar autentic, românesc”, a declarat Iulia Vântur pentru pentru Cancan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.