Alexandra Ungureanu locuiește cu mama ei la 42 de ani. De ce nu se mută în noul ei apartament: „El e aproape gata demult”

Comentează
Arhiva foto

Alexandra Ungureanu și-a cumpărat un apartament, care e aproape mobilat și finalizat, însă locuiește încă cu mama ei. Într-un interviu pentru Unica, cântăreața a explicat de ce nu se mută încă în propria ei casă.

La 42 de ani, artista preferă să stea încă în casă cu mama ei. Apartamentul ei e amenajat, însă nu a avut timp să facă curățenia și ordinea mult dorite. „Aș putea oricând să mă mut, apartamentul este în 85% proporție gata, doar că trebuie făcută curățenie, trebuie mobilată logia și accesorizat.

Dar eu pot să locuiesc acolo de mult timp, doar că am vrut să fie impecabil și de asta nu m-am mai mutat, după care n-am mai avut timp efectiv. Deci el e aproape gata demult”, a spus, pentru Unica.ro, Alexandra Ungureanu.

Alexandra Ungureanu are dressingul în noul apartament

Chiar dacă nu locuiește în noul apartament, vedeta are acolo dressingul și e nevoită să meargă frecvent. „Uite și acum, în seara asta, trebuie să mă duc până la apartament să iau haine, pentru că am o filmare. Am reușit un inventar destul de corect și precis.

Îmi mai aduc aminte, mă mai uit prin poze mai vechi și mai țin minte, știu exact ce-i acolo și ce-i aici, evident cele care sunt la mama sunt cele pe care le port cel mai des. Cum s-a făcut schimbul de sezoane, încarc mașina, le duc pe alea de iarnă, pulovere, tricotaje, hăinuțele groase le-am dus acolo, stau bine și știu ce am aici. Și mai sunt niște lucruri care din când în când dispar ca într-o gaură neagră. Nu se mai găsesc nici acolo, nici acolo.

Nu le mai găsesc pur și simplu, ele se pierd undeva între aceste multe drumuri. Dispar într-o gaură neagră cum am zis și sunt niște rochii, niște pantaloni, niște genți, nu multe, dar nu dau de ele și cu siguranță o să le găsesc într-o zi într-un loc unde nici cu gândul nu m-am gândit sau o să uit de ele”, a mai mărturisit ea.

„Cred că mi-ar trebui așa 2 săptămâni curate să mă ocup numai de apartament. Mai trebuie să mai fac un triaj pentru că sunt multe haine pe care chiar dacă nu le-am purtat, consider că au fost luate greșit, au ieșit din trend sau nu mă avantajează. Aș vrea să le dau, numai că și ăsta e un demers greu, că trebuie găsită lumea. Aș vrea să fie cineva care chiar le poartă, are nevoie de ele”, a adăugat Alexandra Ungureanu.

Apartamentul artistei e în sectorul 3 din București

Alexandra Ungureanu și-a achiziționat o locuință în sectorul 3. Lucrările de amenajare au durat aproximativ un an de zile. „Mi-am luat un apartament în sectorul 3, unde locuiesc de foarte mulți ani de când sunt în București și unde mă simt foarte bine, aproape de Parcul IOR, zona verde, sunt foarte obișnuită în zonă.

Mi-am ales să fac mobilă pe comandă, fabrica de mobilă este cu tradiție, din orașul meu natal, din Onești, are o linie de producție foarte nouă, în care s-a investit foarte mult, plus că a fost și o componentă emoțională. Eu, din păcate, a trebuit să vând apartamentul din Onești în care m-am născut și am crescut, pentru că nu ajungeam acolo și se degrada și cumva a fost o variantă să aduc o bucățică din Onești la mine în București, unde stau, având în vedere că am fost foarte legată de orașul meu natal”, a mărturisit Alexandra Ungureanu, în toamnă, pentru Click!.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!