De câteva zile în toată presa din străinătate se vehiculează că rapperul american Asap Rocky ar fi înșelat-o pe Rihanna, care este însărcinată, cu Amina Muaddi, designerul ei de pantofi. După toată presiunea care s-a pus asupra designerului cu origini românești, ea a decis să rupă tăcerea și să facă primele declarații pe baza acestor informații false, spune ea.

„Întotdeauna am crezut că o minciună nefondată răspândită pe rețelele de socializare nu merită niciun răspuns sau clarificări, în special una care este atât de josnică.

Inițial am presupus că această bârfă falsă, fabricată cu rea intenție, nu va fi luată în serios. Cu toate acestea, în ultimele 24 de ore, mi s-a reamintit că trăim într-o societate în care astfel de subiecte ajung să fie discutate cu atâta rapiditate, chiar dacă au baze nefondate, nimic nefiind interzis”, a scris Amina Muaddi pe Twitter.

Designerul de pantofi al Rihannei susține că totul este o minciună și că artista ar trebui să fie lăsată în pace să se bucure de perioada sarcinii.

„Ar fi trebuit ca aceasta să fie una dintre cele mai frumoase perioade din viața cuiva. Prin urmare, trebuie să vorbesc (pe marginea subiectului n.r), deoarece acest lucru nu este îndreptat numai către mine, ci este legat de oameni pentru care am un mare respect și afecțiune.

Cine este managerul de campanie al lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. A fost acuzat de corupție și trimis în judecată de DNA
Recomandări
Cine este managerul de campanie al lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. A fost acuzat de corupție și trimis în judecată de DNA

Rih continuă să-și poarte senină sarcina, fiind cea mai bine îmbrăcată graviduță, iar eu mă întorc la afacerea mea”, a continuat Amina Muaddi.

Rihanna este însărcinată în cel de-al treilea trimestru, iar în scurt timp ea și rapperul american Asap Rocky vor deveni părinți pentru prima dată.

RihannaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cine este Amina Muaddi, designerul cu origini românești

Amina Muaddi are origini românești, după cum chiar a declarat în trecut într-un interviu pentru ELLE. Designerul de pantofi a trăit primii 7 ani în Italia, apoi pe următorii 8 i-a petrecut în România. Amina Muaddi este pe jumătate româncă, jumătate iordaniancă.

„E adevărat că mama e româncă și tata iordanian, dar mă simt în aceeași măsură și italiancă, pentru că mi-am petrecut majoritatea vieții în Italia, deci e cultura pe care am experimentat-o cel mai mult.

Am trăit primii șapte ani în Iordania, apoi nouă ani în România, iar de la 16 ani locuiesc în Italia. Am, deci, câte ceva din aceste trei culturi în mine”, a declarat Amina Muaddi, pentru Elle România.

FOTO: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Viva.ro
Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Libertateapentrufemei.ro
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Adevarul.ro
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
Elle.ro
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Unica.ro
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
Observatornews.ro
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI