Un nou sezon al serialului de comedie ”Băieți de oraș” are premiera, duminică, 3 iunie, de la ora 22.00, la Antena 1. Anca Dinicu susține că serialul are efect terapeutic.
Cel de-al treilea sezon ”Băieți de oraș” vine cu foarte mult umor și un scenariu autentic ce îmbină teme cât se poate de actuale care parodiază viaţa „băieţilor de oraş“.
”E un motiv de bucurie. Telespectatorii vor putea urmări aventuri surprinzătoare, care au loc pe măsura ce personajele încearcă să cucerească lumea (sau măcar să trăiască în ea); aceștia trebuie să se aștepte la o cascadă perpetuă de umor, pentru că filonul de umor autohton nu va muri niciodată.Cea mai mare provocare este ca această producție să reflecte realitatea în care trăim, să conștientizăm hibele oamenilor și să evităm abil situațiile neplăcute în care ne poate strecura prostia. Cred că acest serial are efect terapeutic chiar și în zilele mai puțin bune. Personal asta mă motivează. Apreciez implicarea celor care au contribuit la realizarea serialului, cât și susținerea voastră, a celor ce ne urmăriți”, spune Anca Dinicu, actrița care interpretează într-un mod absolut genial rolul Ginei Felea.