Anca Sigartău, în vârstă de 51 de ani, este una dintre cele mai talentate actrițe din țara noastră. Mama a trei copii, artista a trecut prin momente grele. Se întâmpla cu ani în urmă, când medicii i-au descoperit o tumoră și i-au mai dat de trăit doar un an.

Într-un interviu pentru adevarul.ro, Anca Sigartău și-a amintit de momentul în care a primit teribila veste din partea medicilor.

„M-am gândit că nu este drept, că am doi copii mici şi nu ştiam ce o să se întâmple cu ei. Apoi m-am gândit că binele omului nu este întotdeauna binele adevărat. Sunt o grămadă de cazuri în care părinţii au fost lângă copii şi s-a ales praful şi au fost momente în care părinţii nu au fost, iar copiii s-au dezvoltat extraordinar. Mi-am dat seama că trebuie să iau viaţa aşa cum este, că va fi extraordinar atât cât pot să fiu”, a declarat Anca Sigartău.

Artista a făcut mărturisiri și despre perioadele în care s-a descurcat foarte greu cu banii.

„Am simţit undeva un soi de minciună în momentele în care eram pe scenă. Lumea aplauda şi striga „bravo” la sfârşitul spectacolului, iar eu mă duceam acasă ştiind că cei care conduc sistemul nu respecă cu adevărat profesia mea. Aş fi vrut să le spun oamenilor: da, sunt sus, mă aplaudaţi, dar adevărul este că salariile sunt foarte mici. Eu nu reuşeam să mă ajung cu banii, doar gazele pe o lună costau cât tot salariul meu. La fiecare pas mă gândeam oare ce o să fac. Mi se părea că trăiesc într-o minciună”, a afirmat vedeta.

Discursul regelui Charles și muștruluiala președintelui Iohannis
Recomandări
Discursul regelui Charles și muștruluiala președintelui Iohannis

„Eram într-o criză acută. Şi, într-o zi, eram la cursul doamnei Ludmila Patlanjoglu şi auzeam lucruri atât de frumoase despre cultură şi civilizaţie, acela a fost momentul. Eu atunci nu aveam bani nici să-mi plătesc întreţinerea. Era atât de greu cu cei trei copii şi mi se părea totul de netrăit. Ce aş fi putut să fac, cât aş fi putut să muncesc mai mult? Cât aş fi putut să trag mai mult? Nu puteam să schimb lucrurile. Nu aveam decât varianta să mă închid, să mor, să mă sting.

Mă îndreptam clar spre un lucru, îmi doream să mor şi era foarte aproape momentul în care probabil aş fi renuţat la viaţă. Mă gândeam că celor mici le-ar fi fost mult mai bine cu tatăl lor, ar fi avut o situaţie financiară mult mai bună. Voiam să închei socotelile pentru ei, să le fie mai bine. Sinucigaşii sunt oameni care poate doresc să le facă un bine celorlalţi.

Dar atât spun: dacă te-ai gândi o secundă la suferinţa pe care o laşi în urmă, n-ai mai face-o. În timpul acelui curs, când auzeam câte lucruiri extraordinare se întâmplă în lumea asta, am conştientizat acele secunde pe care le trăiesc pe scenă, în care oamenii vin şi se simt bine. Pentru momentele acelea îmi dădeam seama că merită să trăiesc şi că acela este rostul meu”, a mai spus actrița.

Cât înseamnă, pe an, creșterea salariilor cerută de profesori? Un submarin comandat de România din Franța sau „taxa de solidaritate” pe care n-au mai plătit-o companiile din energie
Recomandări
Cât înseamnă, pe an, creșterea salariilor cerută de profesori? Un submarin comandat de România din Franța sau „taxa de solidaritate” pe care n-au mai plătit-o companiile din energie

Citește și: Șoc în fotbalul românesc! Pompiliu Popescu, medicul și confidentul Generației de Aur, a fost operat la plămâni! Suferința doctorului care a „reparat” picioare și a salvat vieți

 

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul UIMITOR făcut de Regele Charles la Cotroceni! Nici Iohannis nu se aştepta, imagini fabuloase
Playtech.ro
Gestul UIMITOR făcut de Regele Charles la Cotroceni! Nici Iohannis nu se aştepta, imagini fabuloase
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Alimentul iubit de toți românii pe care Lidl îl bagă la raft de sâmbătă, 3 iunie 2023. E la mega reducere în toate magazinele
FANATIK.RO
Alimentul iubit de toți românii pe care Lidl îl bagă la raft de sâmbătă, 3 iunie 2023. E la mega reducere în toate magazinele
Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde. O nouă tranșă din ajutorul guvernamental
Știrileprotv.ro
Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde. O nouă tranșă din ajutorul guvernamental
"De aici vie nu mai ieși, c***o!" Mărturia dramatică a femeii bătute cu toporul de șeful ei, în Șimian, după ce a vrut să demisioneze
Observatornews.ro
"De aici vie nu mai ieși, c***o!" Mărturia dramatică a femeii bătute cu toporul de șeful ei, în Șimian, după ce a vrut să demisioneze
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Orangesport.ro
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Ea este fiica Anastasiei Soare. Norvina avea 7 ani când părinții ei au divorțat! Cu ce se ocupă și cum arată viața ei în SUA
Unica.ro
Ea este fiica Anastasiei Soare. Norvina avea 7 ani când părinții ei au divorțat! Cu ce se ocupă și cum arată viața ei în SUA
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare