Cântăreaţa a purtat o pereche de colanţi de culoare neagră şi o bluză, tot neagră, cu două volane, dând impresia că are o burtică destul… mare. Poate ţinuta nu a avantajat-o, însă impresia generală pe care a făcut-o a fost că ar fi… gravidă. Cel puţin asta cred cei mai mulţi dintre fanii care au văzut imaginile şi care au şi comentat la ele.
„Esti graviduta?”, „Insarcinata??? Sau mi se pare?!”, „Andra, astepti barza?”, „Eu cred ca este! Si are cateva luni bune…”, „Si eu cand am vazut poza tot asta m-am intrebat :))”, „Pare insarcinata”, „Banuiesc ca ai fii insarcinata… Gresesc?”, „Minunata si insarcinata”, sunt doar câteva dintre reacţiile admiratorilor de pe Facebook.
Andra a demonstrat în ultima vreme că obişnuieşte să poarte pe scenă şi ţinute care nu o avantajează, însă dacă este totuşi însărcinată, probabil cântăreaţa este în culmea fericirii. Nu de alta, dar acum ceva vreme artista declara că şi-ar dori un al doilea copil: „Eu cred că nu există nici o femeie care să nu-și dorescă și o fetiță. Sper să-mi dea Dumnezeu și o fată. Şi Cătălin își dorește. Însă, deși ne dorim o familie mai mare, lăsăm destinul să decidă, să fie băiat, să fie fată, indiferent ce-ar fi, dacă e sănătos copilul, noi vom fi fericiți”.

andra_822007.jpgIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
PARTENERI - GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Playtech.ro
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Mama criminală riscă 20 de ani de închisoare. Surse Observator: Expertiza psihiatrică arată că femeia ştia ce face
Observatornews.ro
Mama criminală riscă 20 de ani de închisoare. Surse Observator: Expertiza psihiatrică arată că femeia ştia ce face
Horoscop 12 mai 2021. Leii au acces la alt fel de informații, poate chiar unele cu totul noi pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2021. Leii au acces la alt fel de informații, poate chiar unele cu totul noi pentru ei
Un elev de 12 ani a murit după ce a fost bătut de colegii plătiți să îl atace. Suma incredibilă pe care au primit-o
Știrileprotv.ro
Un elev de 12 ani a murit după ce a fost bătut de colegii plătiți să îl atace. Suma incredibilă pe care au primit-o
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)