În ultima vreme s-a tot vorbit despre faptul că Andra ar fi însărcinată cu cel de-al treilea copil. Surprinsă pe stradă, cântăreața a fost luată la întrebări legate de o eventuală sarcină. Atista a răspuns imediat, lămurind lucrurile în acest sens.

„Eram sigură. Nu sunt gravidă, încă nu sunt gravidă. Dar nu lucrez la aşa ceva. Dacă mai vine un copil, vă anunţ. Dar nu sunt însărcinată. Sper că s-a clarificat treaba asta”, a declarat Andra pentru spynews.ro.

Andra a vorbit despre sarcină. Răspunsul cântăreței pune capăt oricăror speculații

Andra este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România. De-a lungul anilor a scos numeroase melodii care s-au bucurat de succes la public. Artista este considerată ca fiind posesoarea uneia dintre cele mai bune voci feminine de pe scena muzicală din România. Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai unite cupluri de vedete din showbiz-ul românesc. S-au căsătorit în anul 2008. Andra și Cătălin Măruță au împreună doi copii: David și Eva. Andra și Cătălin Măruță s-au cunoscut în 2005, iar trei ani mai târziu și-au oficializat relația. Cununia religioasă a avut loc în data de 23 august 2008 la Târgu-Jiu, orașul natal al mirelui, nunta lor fiind una de poveste. Cătălin Măruţă şi Andra au avut cununia civilă în 10 august același an, la Primăria Sectorului 3 al Capitalei, naşi fiindu-le Dana şi Cornel Ciocan.  Nașii celor doi copii ai cuplului au fost Arpad Paszkany, fostul patron de la CFR Cluj și partenera lui de viață, Ana Maria.

Ales Bialiațki, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, interviu pentru Libertatea în 2021: „Dacă vrei schimbarea, trebuie să fii dispus să te sacrifici pentru ea”
Recomandări
Ales Bialiațki, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, interviu pentru Libertatea în 2021: „Dacă vrei schimbarea, trebuie să fii dispus să te sacrifici pentru ea”

Citește și: Vaccinarea antigripală: Ministerul Sănătății știa că 1.642.533 de persoane din grupele de risc vor vaccin, dar a cumpărat cu peste 300.000 de doze mai puțin

 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare totală de situație. Anamaria Prodan, dezvăluire șoc despre scandalul oribil cu Reghecampf
GSP.RO
Răsturnare totală de situație. Anamaria Prodan, dezvăluire șoc despre scandalul oribil cu Reghecampf
Cum arată acum Maria, fiica adoptată de Daciana Sârbu și Victor Ponta. Ce cadou a primit de ziua ei
Playtech.ro
Cum arată acum Maria, fiica adoptată de Daciana Sârbu și Victor Ponta. Ce cadou a primit de ziua ei
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Viva.ro
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Maria, fetiţa născută prematur care s-a luptat 12 ore să supravieţuiască în gunoi: medicul de la Polizu ar fi aruncat-o să moară, într-un sac negru legat
Observatornews.ro
Maria, fetiţa născută prematur care s-a luptat 12 ore să supravieţuiască în gunoi: medicul de la Polizu ar fi aruncat-o să moară, într-un sac negru legat
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Știrileprotv.ro
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
De ce nu trebuie să lăsăm încărcătorul telefonului în priză. Greșeala pe care foarte mulți o fac în fiecare zi
FANATIK.RO
De ce nu trebuie să lăsăm încărcătorul telefonului în priză. Greșeala pe care foarte mulți o fac în fiecare zi
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
HOROSCOP
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite
PUBLICITATE
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite