Andreea Bălan, moment stânjenitor la concert. Artista a căzut pe scenă, în fața fanilor săi VIDEO

 2 comentarii
Andreea Bălan - cade pe scenă

Andreea Bălan a avut parte de un moment stânjenitor în timpul unui concert. Artista, care are o carieră impresionantă de peste 20 de ani, a căzut pe scenă, în fața fanilor săi, iar filmarea a ajuns pe internet.

Andreea Bălan se pregătește intens pentru concertele sale, mai ales că oferă un adevărat spectacol pentru fanii săi. Cântăreața cântă și dansează, dar și schimbă mai multe costumații în timpul evenimentului. Cu o carieră care durează deja de peste 20 de ani, vedeta a reușit să rămână în atenția publicului și să îi cucerească cu talentul său.

Recent, în timpul unui concert din comuna Lumina, județul Constanța, Andreea Bălan a avut parte de un moment stânjenitor pe scenă, chiar în fața fanilor, care s-au strâns să se bucure de muzica ei. În timpul coregrafiei cu dansatoarele sale, artista a căzut pe scenă. Ca o adevărată profesionistă, Andreea Bălan s-a ridicat și a continuat show-ul din comuna Lumina ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, astfel că fanii s-au bucurat în continuare de concert.

Vedeta, care face parte din juriul de la „Te cunosc de undeva!”, a făcut haz de necaz și a postat filmarea cu momentul stânjenitor pe conturile sale de socializare. „Așa se dispare de pe scenă”, a spus ea glumind.

Videoclipul distribuit de artistă are aproape 300 de mii de vizualizări, iar fanii s-au amuzat de moment. În același timp, Andreea Bălan a fost încurajată să treacă peste momentul stânjenitor pe care l-a avut pe scenă.

„Așa a fost coregrafia”, „Ce, doar Beyonce știe să cadă ?! Bine că nu s-a întâmplat nimic grav. Din greșeli învățăm!”, „Și la case mai mari se întâmplă”, „Sper că nu te-ai lovit prea tare”, au fost o parte dintre comentariile fanilor vedetei.

Andreea Bălan, primul concert la Sala Palatului

Andreea Bălan pregătește un show inedit, iar pe 16 octombrie urcă pe scena Sălii Palatului pentru un spectacol unic, o poveste despre viață și dragoste, despre putere și supraviețuire, despre vindecare și iertare. Menit să dezvăluie prin muzică experiențele sufletești ale artistei, „Povestea sufletului meu" este proiectat ca un musical, ce destăinuie publicului laturile Andreei - copilul, femeia și mama. Printre invitații Andreei se numără câțiva dintre cei mai iubiți și talentați artiști din România: Iuliana Beregoi, MIRA, JO, Liviu Teodorescu și Aurelian Temișan, care vor completa atmosfera și vor uni suflete prin muzică.

„Vă aștept cu sufletul și brațele deschise să fiți alături de mine la primul meu concert de la Sala Palatului. Vreau să împart cu voi o poveste nespusă până acum: «Povestea sufletului meu». Fără filtre, fără secrete și fără măști. Vă sunt recunoscătoare și mă aplec în fața voastră, findcă datorită vouă și lui Dumnezeu sunt Andreea Bălan. Vă iubesc și vă aștept să cântăm împreună, să dansăm, să împărțim fericire, bucurie și multă emoție, pe 16 octombrie, la Sala Palatului", povestește artista.

De-a lungul timpului, Andreea Bălan a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 58 de milioane de vizualizări pe YouTube. Artista a lansat în 2022 și albumul „Soare după nori”, un material motivațional despre iubirea de sine și acceptare, ce conține 13 piese de suflet inspirate din experiențele personale ale artistei. Printre cele mai recente melodii lansate se numără „Cu inima ta”, „Dor de casă”, o piesă emoționantă despre dorul care apare și te consumă atunci când nu ești alături de cei dragi, „Acum”, „Băieți cu inima în blugi” și „Superîndrăgostiți".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    1Gin 08.05.2024, 18:28

    Și-a făcut brânci singură.

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 09.05.2024, 16:09

    A vrut sa demonstreze ca e o căzătură.

ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!