Andreea Berecleanu și-a spus părerea despre legea antifumat. prezentatoarea principalului jurnal de știri de la antena 1 a mărturisit că are mulți amici fumători și chiar și ea s-a numărat printre ei.
„Pot să vă spun că pe mine mă deranjează fumul şi mă deranjează şi în locurile unde existau până acum spaţii destinate fumătorilor, pentru că fumul se simte. Atât timp cât noi nu dăunăm sănătăţii celorlalţi prin faptul că nu fumăm şi viceversa ar trebui să fie valabilă.
Înţeleg că nici afară nu vor avea foarte multe locuri în care să poată fuma… pe terase, în preajma copiilor… Este mai complicat, însă cred cu tărie că o să ne adaptăm, aşa cum au făcut-o şi alte naţii, fără să fie vreo tragedie”, a declarat Andreea Berecleanu pentru www.ziarulring.ro.
Ea a explicat că și tatăl ei se numără printre cei care fumează, iar ea a renunțat la acest viciu de dragul copiilor săi.
„Îl am pe tatăl meu care, din păcate, încă mai fumează. Aşadar, cunosc foarte bine părerea fumătorilor. Pentru că vorbim clar despre un viciu care mi se pare foarte periculos şi nu trebuie tratat precum o vorbă în vânt, ştim foarte bine că sunt adolescenţi care fumează…
Singura prelegere prin care eu aş putea să fiu credibilă faţă de copiii mei este propriul exemplu. Eu am fumat, la un moment dat, ocazional, însă pentru ei m-am lăsat definitiv. Trebuie să fiu eu un exemplu pentru ca să le pot pretinde ceva”, a mai spus prezentatoarea de televiziune.
Și alte vedete și-au exprimat părerea cu privire la legea antifumat. Delia, spre exemplu, a declarat pentru Libertatea că nu are de gând să renunțe la viciul despre care spune că a ajutat-o foarte mult în carieră. Un mesaj foarte dur a venit din partea lui Florin Chilian, care s-a arătat revoltat de legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, pe care o consideră abuzivă.