Vedeta de televiziune a fost invitată în platoul emisiunii „Răi da’ buni”, de la Antena Stars, unde a dezvăluit cum este relația sa cu actualul iubit.

„E o relaţie frumoasă în care fiecare aduce ceva. E o relaţie constructivă, plină de iubire. E discret. Am învăţat în timp că e mai bine aşa. Eu sunt un om care vorbeşte despre orice, fără bariere. Dar, la un moment dat, când bunele tale intenţii sunt interpretate cu rea voinţă, îţi spui: „Gata. Mai bine tac. E mai bine aşa”… E o relaţie mai profundă. Suntem un cuplu ce trăieşte o relaţie elegantă”, a declarat Andreea Marin, potrivit spynews.ro.

Vedeta de televiziune a vorbit și despre fiica sa, Violeta.

„Mi-o amintesc pe Violeta la doi anişori, când m-am plâns că nu mai pot căra sania pe care se afla, în parc. Abia învăţase să vorbească practic. Mi-a dat replica „Mami, nu există nu se poate”. Tot auzind vorbele astea de la mine… În momentul în care copilul tău începe să-ţi dea replici mature, îţi creează o responsabilitate şi te face să înţelegi că nu mai poţi să te păcăleşti pe tine şi nici pe piticul de lângă tine”, a mai spus Andreea Marin, conform aceleiași surse.

Andreea Marin, în vârstă de 44 de ani, este una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din România. Emisiunea Surprize, surprize, pe care a moderat-o ani de zile la Televiziunea Națională s-a bucurat de un imens succes la public. În plan personal, Andreea Marin formează un cuplu, în prezent, cu Adrian Brâncoveanu, consulul României în LibiaAndreea Marin este mama unei fete, Violeta, din căsnicia pe care a avut-o cu celebrul artist Ștefan Bănică Junior.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI