Într-una din edițiile emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de postul Happy Channel, Andreea Marin a răspuns mai multor întrebări legate de viața sa personală.

Printre altele, vedeta a vorbit și despre despărțirile din viața sa.

„Am renunţat la oameni la care eu țineam, dar care nu trebuiau să rămână alături de mine. Uneori, trebuie să ne vedem de drumul nostru și să nu ne înfrânăm unii de alții. Fiecare are calea sa și trebuie să înțelegem că putem fi alături de anumiți oameni doar atât cât avem o misiune comună, și nu mai departe”, a declarat Andreea Marin.

Aceasta a mărturisit și că și-ar fi dorit să fie medic sau profesoară.

„Mi-ar fi plăcut să mă fac doctor, sau profesoară. În general vorbind, cred că gândurile mele au mers spre îndeletnicirile care să mă apropie de copii, pentru cã am o afinitate față de ei. Dar viața este așa cum e și am ajuns să fac lucruri pe care nu mi le-am propus”, a afirmat ea.

Andreea Marin, în vârstă de 44 de ani, este una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din România. Emisiunea Surprize, surprize, pe care a moderat-o ani de zile la Televiziunea Națională s-a bucurat de un imens succes la public. În plan personal, Andreea Marin formează un cuplu, în prezent, cu Adrian Brâncoveanu, consulul României în LibiaAndreea Marin este mama unei fete, Violeta, din căsnicia pe care a avut-o cu celebrul artist Ștefan Bănică Junior.


Citește și:

ISIS a folosit companii românești ca să-și finanțeze acțiunile! Libertatea e parte a unei investigații internaționale care arată cum banii plătitorilor de taxe finanțează grupări criminale

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.