"Să faci dintr-un caz social cel mai talentat român e departe, sunt două chestiuni care n-ar trebui să meargă niciodată mână-n mână. Românii sunt foarte milostivi când îl văd pe Țuțu la TV, dar dacă l-ar întâlni pe stradă și le-ar cere un leu să-și ia ceva de mâncare, i-ar trage niște flegme în ochi de n-ar avea aer și i-ar spune "Marș, bă, de aici, du-te la muncă!". Românul e ipocrit până la capăt", a declarat Andrei, pentru ziarul ring.
Artistul hip-hop l-a criticat, de asemenea, și pe Adrian Țuțu, acuzându-l că în anumite clipuri postate pe YouTube, promovează o cu totul altă imagine decât în concurs.
"La Țuțu nu m-a impresionat nimic, nici prestația scenică, nici fashion, nici flow, nici versuri! Are pseudonimul Lil Shean pe YouTube, unde există o piesă a lui despre "pi**a care-i zâmbește frumos, șampanie". Ca mesaj și imagine, e incoerent. Pe de-o parte, cazul lui înlăcrimează o țară întreagă, pe de alta, are în repertoriu piese care te duc exact la polul opus - "ce bine-mi merge că sunt cu femei, să curgă șampania". Ori se minte pe el, ori minte pe toată lumea, ceva nu e în regulă. Evident că publicul n-a știut asta", a declarat Andrei Vulpescu.