Mult timp, Angela Similea și Corina Chiriac au avut o relație destul de rece. S-a zvonit că la mijloc ar fi fost rivalitățile dintre cele două artiste care-și disputau supremația prin anii 80 și care ajunseseră să nu mai cânte pe aceeași scenă, la vreun spectacol la care erau invitate amândouă.

Angela Similea și Corina Chiriac au îngropat orice rivalitate
Corina Chiriac si Angela Similea, în urmă cu ceva ani, la Festivalul de la Mamaia

Între timp, anii au trecut, Angela s-a retras din activitatea profesională, ea mai având doar rar tangențe cu muzica. Corina Chiriac continuă să cânte și să prezinte o emisiune de divertisment la National TV. Și, odată cu aceste schimbări, cele două au devenit chiar prietene care se ajută la nevoie! De pildă, Corina a promovat-o cât a putut pe Angela Similea, când aceasta și-a lansat albumele, în urmă cu câteva săptămâni. Iar aceasta, la rându-i, i-a întors serviciile și a fost prezentă la emisiunea fostei sale rivale, care a înregistrat o mare audiență cu cele două artiste în studio!       

Se sfătuiesc în anumite probleme

Mai mult, cele două se și sfătuiesc în diverse probleme. Își admiră ținutele și accesoriile și merg împreună la diverse evenimente din viața prietenilor comuni.

Angela și Corina se înțeleg mai bine ca niciodată. Au fost și vor rămâne doamnele muzicii ușoare românești. Ele au avut chiar și dueturi împreună, în urmă cu ani buni, apoi fiecare și-a văzut de treaba ei”, ne-a mărturisit o prietenă a celor două mari artiste. 

CITEȘTE ȘI:

/etroul din Drumul Taberei va fi inaugurat în decembrie, a promis directorul Metrorex. Magistrala către Aeroportul Otopeni, estimată pentru 2023

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.