Antonia susține că se simte mândră că este româncă, deși în această țară a fost nevoită să se maturizeze mai repede. Recunoaște că nu s-a gândit niciodată că o să aibă copil când ea însăși era o copilă, dar nu regretă nimic.
"Românii sunt foarte sinceri, uneori poate chiar prea sinceri. România înseamnă și mâncare bună. Aici pot spune că am fost forțată să mă maturizez mai repede. Pot să mă întorc oricând în America, dar acum nu e cazul. Am o căsnicie, o familie, o carieră. Nu am plănuit și nici nu m-am gândit că voi avea copil atât de tânără, dar nu regret nimic, l-am făcut din dragoste", a declarat Antonia în cadrul emisiunii Happy Hour de la Pro Tv.
Chiar dacă are cinci ani de când s-a întors în România, Antonia susține că nu a reușit să-și facă o prietenă de suflet.
"Cea mai bună prietenă a mea este în America. Ne știm de când eu aveam 9 ani și ea zece. Am păstrat legătura tot timpul. Din păcate în România nu am nicio prietenă atât de bună. Am și aici, dar nu ca ea", a mai spus artista.