Apariții pe bani grei la televizor | Clasamentul averilor pe care starurile le fac din vânzarea intimităților la TV este dominat de Bianca Drăgușanu | EXCLUSIV

Comentează
Arhiva foto

De patru ani, Bianca Drăguşanu este jucăria preferată a televiziunilor însetate de audienţă şi, sezon de sezon, se reinventează devenind şi mai tentantă prin poveştile suculente a căror protagonistă este. A fost “blonda lui Bote”, l-a transformat pe Adrian Cristea în “iubitul Biancăi”, iar apoi a intrat într-o relaţie de la egal la egal, din punctul de vedere al popularităţii, cu Victor Slav. În toată această perioadă, telespectatorii au avut parte de ipostaze fierbinţi, despărţiri dramatice, o nuntă controversată, infidelitate dusă până la adulter şi confruntări explozive între bărbaţii din viaţa ei. O mină de aur pentru emisiunile de tip tabloid, care, în ultimii ani, şi-au creat bugete speciale pentru a cumpăra poveştile de viaţă ale vedetelor.
Tarif exploziv după şase luni de tăcere
Tarifele plătite variază de la 100 de lei la 10.000 de euro, iar campioana absolută a încasărilor este Bianca. După şase luni în care nu a dat nici o declaraţie, în condiţiile în care, deşi tocmai se măritase, presa îi anunţa deja divorţul şi expunea mesajele pe care le schimbase cu Cristea pe la spatele soţului Slav, fostul ei şef, Dan Capatos (n.r. - Bianca a fost asistentă TV la “Un show păcătos”), a reuşit să învingă concurenţa şi să-i cumpere vorbele şi explicaţiile cu o sumă fabuloasă. 10.000 de euro s-a vehiculat că ar fi luat atunci, pentru nici două ore în direct, care au dus emisiunea în clasamentul audienţelor. Culmea, suma a fost sporită de o nouă ofertă, venită din partea Simonei Gherghe. La nici 20 de ore distanţă, Bianca era la “Acces direct” cu încă 5.000 de euro în cont, potrivit zvonurilor. 15.000 de euro pentru doar câteva ore din viaţa ei.
Se îmbogăţeşte în două ore
Şi, ca să explicăm exact cum stau lucrurile, prezenţa într-o emisiune TV nu-i mănâncă niciodată mai mult de două ore. Bianca Drăguşanu este una dintre foarte puţinele vedete care, pe lângă suma negociată pentru o apariţie, plătită în baza unui contract de cesiune a drepturilor de autor, nu mai are alte pretenţii. În general, vine la platou cu maşina ei şi este întotdeauna machiată şi coafată când ajunge.
Impozite grele pentru încasări
Prestează ce are de prestat şi se întoarce acasă simţitor mai bogată, căci, atunci când nu este un caz special sau un scandal în care ar putea lua şi pielea de pe producători, ea nu se deranjează pentru mai puţin de 1.000- 1.500 de euro. Şi ca să ne dăm seama de preţul pe care Bianca îl pune pe intimitatea ei, în 2013, aceasta a plătit impozite de 18.000 de lei (6%), pentru cei 300.000 de lei declaraţi, proveniţi în mare parte din participările la emisiuni.





Mantea, Bălan şi Adam se vând pe 500 €

Considerate vedete de prima mână, cele trei graţii ar primi pentru dezvăluirile de budoar câteva sute de euro. 500, spun surse din showbiz. Mantea îşi trăieşte la televizor aşa-zisa poveste de dragoste cu luptătorul care a cucerit- o la “Burlăciţa”, Andreea Bălan îl pune la zid pe infidelul Keo cerşind aprobarea telespectatorilor, iar Anda se laudă cu noua ei cucerire. Pe bani. Tot 5

00 de euro ar fi luat şi Marcel Toader, fostul soţ al Anamariei Ferentz, pentru fiecare ediţie TV în care a vorbit despre relaţia cu ea. Dezvăluirile i-au adus un proces de calomnie din parea cântăreţei.

Cine dă şi de unde?

Cătălin Măruţă, Simona Gherghe, Dan Capatos şi Mădălin Ionescu sunt cei care aruncă bani mulţi pe piaţă, aflându-se în concurenţă directă. Potrivit surselor noastre din zona media, bugetul uneia din cele patru emisiuni-tabloid găzduite de ei variază între 1.000 şi 2.000 de euro pe zi, iar ce nu se cheltuieşte se reportează. Numai aşa producătorii îşi permit să scoată din casierie sume de până la 10.000 de euro pentru singur subiect. Declanşarea sau apariţia unui scandal creează, în cele mai multe dintre cazuri, găuri în buget, astupate apoi în timp.

Scandaluri pe preţuri fixe

Telenovela soţilor Lis a început timid, a prins în rândul telespectatorilor şi s-a dezvoltat fără control. De la aşazisele infidelităţi produse neveridic în faţa camerelor de luat vederi, s-a ajuns la sarcini, hărţuiri, colapsuri fizice şi râuri de lacrimi. Pe holurile Antenei se vorbeşte că toată această poveste televizată ar fi plecat de la un contract fix de 5.000 de euro pentru şase luni, tarif suplimentat însă datorită succesului pe care l-a avut la public. Un alt scandal pe bani a avut-o protagonistă pe Simona Traşcă. Pentru 2.000 de euro, aceasta ar fi acceptat să inducă telespectatorilor ideea că Liviu Guţă a avut o tentativă de viol asupra amicei ei.

Sarcina are un preţ

Sarcinile VIP urmate de un avort spontan au devenit o ştire banală, necredibilă. Par doar poveşti spuse pentru audienţă. Ultima candidată la rolul de fostă viitoare mamă a fost Simona Sensual, care a dat vestea la Kanal D, în emisiunea găzduită de Mădălin Ionescu şi Adelina Pestriţu. 150 de euro spun surse din post că ar fi încasat pentru acea dezvăluire. Din nefericire, a doua zi, sarcina dispăruse ca prin farmec!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
14:09
„Am țipat, am plâns și am implorat”. Au scăpat din incendiul de pe insula Brac cu bebelușul de un an în hidrobicicletă
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
13:55
Naufragiu în Marea Java: 6 morți și 107 pasageri salvați de pe un feribot indonezian
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă