Pădurarul Argentin Todea a avut probleme cu legea, fiind anchetat într-un dosar legat de falsificarea de documente. Todea a intrat în vizorul autorităţilor în urmă cu mai mulţi ani, când procurorii au destructurat o reţea ce falsifica diplome de studii, dosare de pensii şi cărţi de muncă.
Atunci160 de persoane au fost chemate în faţa legii, inclusiv eroul din Apuseni, acuzat că ar fi dat 10 metri cubi de scândură unui bărbat, pentru a-l ajuta cu falsificarea unui dosar de pensie. Pentru această infracţiune, Todea a primit din partea judecătorilor o pedeapsă de două luni de închisoare cu suspendare.
„Din momentul în care am discutat cu acesta despre obţinerea unei cărţi de muncă până când inculpatul mi-a adus-o a durat vreo trei luni de zile. Nu a fost nevoie să mi-l prezinte cineva pe Coasian Sabin, deoarece aproape toată lumea din zonă îl cunoaşte pe inculpat şi lumea vorbea că inculpatul rezolvă obţinerea de cărţi de muncă şi de pensii. În vederea obţinerii cărţii de muncă i-am predat inculpatului copie de pe cartea mea de identitate. Scândura am predat-o inculpatului doar după ce acesta mi-a adus cartea de muncă. Ulterior eu am depus acea carte de muncă falsificată la Casa de Pensii Publice Alba pentru a fi luată în evidenţă. La ceva timp după aceea am primit cartea de muncă înapoi, aceasta fiindu-mi trimisă prin poştă. După ce am auzit că Sabin a fost arestat, am distrus cartea de muncă primită de la acesta, dându-i foc…”, a spus în faţa magistraţilor Argentin Todea.
INFO
Pilotul Adrian Iovan şi o studentă şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
- Medicii răniți în accidentul din Apuseni, externați. Copilotul Răzvan Petrescu rămâne în spital
- TRAGEDIA AVIATICĂ DIN MUNŢII APUSENI! Medicul Sorin Ianceu contrazice afirmaţia STS! Susţine că a sunat la 112!
- Tragedia aviatică din Munţii Apuseni! Medicii Calu şi Pivniceru, externaţi marţi!
- ROMATSA dă vina pe victime: „Răniţii au creat confuzie şi au îngreunat operaţiunea”
- Traian Băsescu: «Avionul putea fi localizat în 35 de minute»