După spectacol însă, vedetele au rămas să se relaxeze şi să vorbească între ele, profitând de momentele de acalmie după un show de o asemenea anvergură. Cei mai mulţi dintre artiştii prezenţi la eveniment, printre care Matteo, Connect-R, Alex Velea, Alina Puşcaş, Mirabela Dauer, F Charm, CRBL, Smiley, au zăbovit chiar ore bune la petrecerea de după, care a fost condimentată cu bucate alese şi băuturi fine, de la Restaurantul Cocoşu' Roşu (sponsorul concursului Fata de la Pagina 5).
Printre delicatesele de care artiştii s-au bucurat se numără: Sushi hawaiian, Cornet cu vita picanta, rucola si parmesan, Involtini di melanzane, Mix quattro gusti - olive, cipolinni, grisine, prosciutto, verdure, Salata rodii, rucola, iceberg, Salata fructe de mare, rosii uscate, anghinare, Display fructe - miniaturi, sculpturi, Candy bar - mini ecler, choux a la creme, mini trio chocolat, mini duo mousse cu fructe de padure, mini tarte cu fructe.
"Organizatorii evenimentului au primit două variante de meniu şi au ales-o pe cea care au considerat că ar acoperi toate gusturile. Prăjiturile pe care şi le-au dorit au fost făcute în labortorul nostru şi sunt sută la sută naturale. Mă bucur ca toată lumea a fost mulţumită şi că vedetele au lăudat mâncarea noastră", a declarat Alex Rozs, patronul restaurantului.