Membrii trupei Backstreet Boys, una dintre trupele de băieţi cu mare succes în a doua jumătate a anilor '90, susţin că au învăţat din propriile greşeli în ceea ce priveşte managementul financiar, şi se declară gata să o sfătuiască pe Lady Gaga să nu-şi risipească banii astfel încât, la sfârşitul turneelor, să nu se trezească că a rămas fără nici un profit.
Trupa Backstreet Boys se afla în turneu în Noua Zeelandă în acelaşi timp cu Lady Gaga, iar membrii formaţiei au constatat că noua senzaţie pop este o mare cheltuitoare.
Unul dintre membrii Backstreet Boys, Brian Littrell, s-a declarat gata să-i ofere sfaturi financiare lui Lady Gaga, pentru ca aceasta să nu treacă prin problemele financiare prin care a trecut şi formaţia din care face el parte.
"Managerul nostru stătea de vorbă cu managerul ei şi astfel am aflat că Lady Gaga cheltuieşte foarte mulţi bani. Spre exemplu, în zborul spre Noua Zeelandă, în afara avionului în care se afla, Lady Gaga mai avea încă trei avioane Boeing 747 care o însoţeau. Vreau doar să-i transmit că ar fi bine să rămână cu ceva bani în buzunar şi după ce turneul se termină, pentru că altfel va ajunge acasă şi-şi va spune: 'mda, turneul a fost senzaţional, dar sunt lefteră''', a declarat Brian.