Black Eyed Peas a anunţat că s-a asociat cu regizorul canadian James Cameron pentru a lansa un lungmetraj 3D despre turneul mondial al trupei, informează contactmusic.com.
Filmul va fi lansat în 2011 şi va beneficia de aceeaşi tehnologie revoluţionară pe care James Cameron a folosit-o pentru a filma "Avatar".
"Avem cel mai bun regizor, pentru că noi suntem cel mai bun grup de pe planetă. Filmul despre Black Eyed Peas va fi filmat în America de Sud. Oamenii vor putea să ne vadă în cinematografele din toată lumea şi vor primi ochelari 3D", au adăugat membrii grupului american.