Bogdan Drăcea este unul dintre comedianții de la „Săriți de pe fix”, prezent în fiecare ediție alături de Cabral, Anisia Gafton și alte nume cunoscute din showbiz. În cadrul unui interviu, actorul a dezvăluit o situație extrem de tensionată de la unul din show-urile sale. Accesta s-a enervat și a înjurat un bărbat care se afla în public.
„Ceva de care n-aș mai vrea să îmi aduc aminte e un moment în care m-am enervat pe un om, la stand-up, era în sală, chiar în fața mea. Era o seară la Club 99. Eu sunt foarte liniștit și acum, nu prea vorbesc cu publicul, sunt timid de felul meu și nu vreau să mă bag în seamă.
Ăsta din fața mea vorbea cu cineva, tot vorbeau, îl auzeam din ce în ce mai tare. S-a întors și a vorbit cu unul din spate și am zis: cât de nesimțit ești? M-am enervat și l-am înjurat, dar nu a fost nimic amuzant. I-am zis, da tu nu vezi că deranjezi pe toată lumea? Taci din gură du-te-n… Dar era foarte deranjant și pentru ceilalți oameni”, a povestit Drăcea.
În cadrul interviului, Drăcea a vorbit și despre cariera lui, precizând că îi place foarte mult să facă televiziune.
„Nu știu care e drumul meu, asta mă îngrijorează și pe mine. Nici acum nu știu exact ce vreau să fac. Eu doar m-am agățat de chestiile care mi-au plăcut. Cred că cel mai mult îmi place televiziunea. Mi-ar plăcea să am un format al meu, dar doar la PRO TV. Nu-ți trebuie și ție un om la emisiune?”, a spus Drăcea în podcastul lui Cătălin Măruță.