De data aceasta, celebrul cuplu a ales să se distreze, timp de o săptămână, în Antalya (Turcia), alături de fetele tenismenului, Alessia (10 ani) şi Emma (7 ani), dar şi de copiii Brigittei – Robert (12 ani) şi Sarra (6 ani): “Brigitte e foarte încântată că, din nou, vor merge cu toţii în vacanţă. Cu atât mai mult cu cât copiii ei şi ai lui Ilie se înţeleg foarte bine”, a declarat pentru Libertatea un apropiat de-al cuplului.

În 2010 au fost la Disneyland, în Franţa

Şi nu este pentru prima dată când familia Năstase pleacă în concediu în formulă de şase, ei distrându-se de minune şi în 2010, când au vizitat vestitul Parc de distracţii Disneyland, din Paris, de unde cei patru copii năzdrăvani şi-au cumpărat zeci de suveniruri. Ilie va avea de cărat bagaje, nu glumă, căci cele trei fetiţe cochete şi-au îndesat în trolere zeci de rochiţe.
Ca să nu punem la socoteală şi ţinutele soţiei sale, care nu-s deloc puţine. Brigitte a fost rugată de o amică să posteze în timp real poze din vacanţa din Turcia, însă aceasta s-a plâns că ea habar n-are care e treaba cu calculatoarele, dar că-şi va ruga fiul să îi dea o mână de ajutor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.