„Împreună ne consultăm și chiar facem o echipă foarte bună nu numai aici, ci și în creșterea copiilor. De 15 ani de când suntem căsătoriți zic eu că ne completăm unul pe celălalt.

Anunțul făcut de Călin Goia de la „Voltaj”, după 15 ani de căsnicie. „S-au schimbat și prioritățile în viața noastră”

Noi ne-am cunoscut cu 3 ani înaine de a ne căsători și am fost la început amici și ne înțelegeam atât de bine încât cumva, în momentul în care a apărut și acea scânteie dincolo de prietenie și amiciție, ne-am dat seama că putem să trăim unul alături de celălalt toată viața”, a mărturisit Călin Goia, pentru Antena Stars, potrivit Spynews.

Anunțul făcut de Călin Goia de la „Voltaj”, după 15 ani de căsnicie. „S-au schimbat și prioritățile în viața noastră”

„Au trecut foarte repede (n.r anii) pentru că a apărut și primul copil acum aproape 15 ani, după care al doilea și al treilea și în momentul în care ai copii parcă timpul zboară mai repede, s-au schimbat și prioritățile în viața nostră, dar au fost niște ani superbi și pentru mine, personal, copiii reprezintă cea mai mare realizare”, a adăugat artistul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.