"Este un scenariu scris de Corneliu Vadim Tudor, un film de război. Sincer să fiu, greutăţile s-au schimbat şi ele în scenariu, în funcţie de posibilităţile cinematografiei de astăzi. Vedeţi dumneavoastră, noi, care am lucrat în trecut, suntem obişnuiţi cu subiecte importante, subiecte grave.
Subiectul mi-a venit ca idee după 89, dar având mentalitatea pe care am avut-o dintotdeauna
mi-a venit ideea să pun greutatea pe drama personală a personajelor. Cel principal este generalul Avramescu. Un om care a fost împuşcat de ruşi. La trei zile după moartea lui a murit şi fiica lui. Se spune că s-a sinucis. În 1945, soţia lui şi toate gărzile personale, vreo 20 de oameni, au fost toţi trimişi în lagăre din Siberia şi acolo au stat 11 ani. E o dramă fantastică.
M-am gândit că lucrurile în lume s-au schimbat şi că e mai impresionant să faci un film cu o dramă, o dramă puternică. Mai puţin spectaculos, dar, fără îndoială, mai sensibil şi mai tuşant. Drama generalului Avramescu şi a fiicei lui. Ea era căsătorită cu un prinţ Sturdza, care a fugit peste graniţă. Ea a murit având un copil de 11 luni. Imaginaţi-vă! O mamă are un copil de 11 luni şi se sinucide! Aici e problema cea mai grea pe care mi-o ridică filmul respectiv. De ce credeţi că s-a sinucis? Probabil că s-au petrecut nişte evenimente atât de cumplite... Ea era închisă cu doica şi copilul. Deci, auzea copilul, care plângea noaptea, cum e şi firesc la acea vârstă. E dramatic...", a povestit, într-un interviu pentru evz.ro, în urmă cu două luni Sergiu Nicolaescu, care aştepta luna februarie pentru a se apuca de filmări.