Cuprins:
În vârstă de 48 de ani, Carmen Brumă a participat la un eveniment monden, unde a atras toate privirile defilând pe podium într-o prezentare de modă. Vedeta a vorbit deschis despre stilul său de viață echilibrat și a împărtășit câteva dintre obiceiurile care o ajută să se mențină în formă.
Regula respectată de Carmen Brumă și Mircea Badea
Aplică principiile ei legate de alimentație și sport și în cercul apropiat, fie că este vorba de partenerul ei, fie de prieteni? Carmen Brumă a ținut să sublinieze că nu a impus niciodată reguli altora și că, deși unii simt nevoia să se justifice în fața ei, nu le judecă alegerile: „Nu, în niciun caz nu am făcut lucrul acesta, deși, dacă mi se întâmplă să intru într-o cameră unde sunt cunoscuți și ei mănâncă, de exemplu, pizza, paste, îi văd că au acel impuls de a se reține și fiecare are o justificare și zice că mâncăm doar acum.
Doar că eu nu mă uit urât niciodată, nu atrag atenția în niciun caz, fiecare e răspunzător de viața lui, o viață avem și fiecare se bucură de ea așa cum înțelege el”, a spus Carmen Brumă pentru Spynews.ro.
Discuția a continuat și pe tema relației cu Mircea Badea. Vedeta a mărturisit că nici acasă nu impune reguli legate de stilul de viață și că respectul reciproc și libertatea personală sunt esențiale pentru armonia în cuplu.
Aceste aspecte, spune ea, contribuie major la stabilitatea relației lor de lungă durată: „Nu, Doamne ferește. Una dintre regulile conviețuitului pe termen lung e să știi să îți acorzi libertate, să acorzi libertate, spațiu intim și mult aer, libertatea de decizie. Cred că și lucrurile astea fac parte din secretul unei relații de durată”, a mai zis vedeta despre relația cu Mircea Badea.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/01/mircea-badea-carmen-bruma-2.jpg)
Ca orice cuplu, Carmen Brumă și Mircea Badea au și ei momente tensionate, dar ceea ce contează cu adevărat, spune Carmen, este modul în care partenerii aleg să gestioneze neînțelegerile: „Cred că într-un cuplu certurile sunt absolut necesare, sunt esențiale. E important și cum te cerți și cum te împaci, astfel încât să poți să o iei de la capăt”, a adăugat Carmen Brumă.
De ce nu sunt căsătoriți
Deși nu sunt căsătoriți, Carmen Brumă și Mircea Badea au împreună un băiețel, pe Vlad, care are 11 ani. În cadrul emisiunii, Carmen Brumă a vorbit și despre posibila căsătorie cu Mircea Badea. De multe ori a fost întrebată când își oficializează relația, însă acum a lămurit că nu vor face nuntă, ea nu își dorește.
„N-am vrut! Eu n-am avut niciodată această fantezie cu mine mireasă, dar de mică. Adică, nu e ceva recent. Nu am avut eu asta, cu eu să fiu mireasă, eu să fiu soția cuiva, nu am avut-o! Nu mi-am dorit! Așa a fost modelul, așa a fost materialul, prea târziu să mai schimbăm materialul”, a declarat Carmen Brumă pentru Unica.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd3abac93b269907d5f731966a7486a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b6589ed88a650afb41b6121486557b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4ca81db85499ed11ecc3a194044b240b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_028508943cf47d7ee2f8c141cb5935ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b06936b2abe7063ec27341c6600c3e0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_11e59c4797cb1ba38b85ab44f7e039c2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_eea5ef2d0331d29542e089adfb553329.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_f90a94ba1c290d21500eb18aa8c2105d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_57a85ab18b7710823f6acd6e415f8dc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_74f5928c322a7bc1c2e935d2bcb0c03f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fc8c789f3cd323330958560ddea2fb92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a3c15e451a0846501b5541eaeb448f07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9f8970f1a8c7177e57e38272ab07645b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_76bd4cbfd6e3e86e9af947cf4f709337.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/carmen-bruma-si-mircea-badea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1b003574d006ac380f380ffd04e05dfc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9524e36352594a03bc9f369abd746b90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/programul-rabla-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/tren-cfr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/laura-cosoi-sedinta-foto-insarcinata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ioan-isaiu-si-nicoleta-luciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2f2f8687fcd2e2e79a102b3e5f77f081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/kelemen-hunor-2-cote-tva-e1750666057500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-reactie-guvern-ilie-bolojan-demis-motiune-cenzura-e1777990124734.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tiktoker-german-cos-cumparaturi-supermarket-olanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/salata-greceasca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/produs-vandut-kaufland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hantavirus-tenerife-nava-hondius-carantina-oms.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/injectie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-logodna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bonsai-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curiozitati-despre-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/brand-chinez-electrocasnice-inteligente-intra-piata-romania-e1778497626709.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/militari-romani-uniforme-mapn-ministerul-apararii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hidroelectrica-e1778495587481.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/baluta-ciucu-planseul-unirii-e1778495010457.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-protest-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-motiune-de-cenzura-foto-inquam-photos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-sorin-grindeanu-e1778268852494.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.