Cât costă mașina pe care Alin Oprea i-a făcut-o cadou soției Medana: „A văzut-o cândva și mi-a spus că este foarte frumoasă”

Comentează

Alin Oprea i-a făcut cadou soției Medana, de ziua ei, o mașină. E vorba despre un SUV pe care ea l-a dorit, unul în valoare de zeci de mii de euro.

Astăzi, 10 decembrie, e o zi specială pentru Alin Oprea. Medana, soția lui, este aniversată, iar artistul a ținut să îi ofere un dar pe măsura importanței ei în viața lui. Soția lui Alin Oprea a ajuns la o vârstă frumoasă și a primit din partea cântărețului un cadou mult visat: un SUV negru, nou-nouț, model pe care și-l dorea de mai multă vreme și pe care îl admirase în repetate rânduri, scrie Click.

După ce marți seară a urcat pe podium pentru a prezenta colecția prietenei sale, Sonia Trifan, în cadrul Bukarest Fashion Week, Medana Oprea a avut parte de o surpriză chiar pe scenă. A primit un tort, publicul a fost martorul momentului în care Alin Oprea i-a cântat „La mulți ani”, iar apoi emoțiile au continuat cu dezvăluirea surprizei pregătite de artist.

Cadoul primit de Medana Oprea

Șampania a însoțit momentul, iar Medana și-a primit automobilul mult dorit chiar în ziua ei. A purtat o rochie lungă, neagră, din dantelă, cu trenă, completată de accesorii din perle și detalii aurii, iar atențiile și urările nu au contenit. „Sunt atât de emoționată că prea mult nu înțeleg ce se întâmplă! Este superbă, e o mașină imensă pe care am admirat-o în momentul în care am văzut-o într-un showroom. Numărul este într-adevăr impresionant!”, a spus Medana Oprea imediat după ce și-a văzut cadoul.

Artistul a povestit că a investit multă emoție în alegerea darului, dorindu-și ca totul să fie special pentru aniversarea soției sale. „E greu să spun dar e mai ușor să vă arăt! Nu că mi-a cerut și nu că și-a dorit neapărat dar am vrut să îi fac cadoul de data asta…

Am pus sufletul meu, cât și iubirea și respectul meu, toate acestea la un loc se concretizează astăzi într-o frumoasă mașină, SUV, pe care a văzut-o cândva și mi-a spus că este foarte frumoasă și că într-o zi s-ar putea să o aibă și că i-ar plăcea!", a declarat artistul.

Modelul Rexton, fabricat în Coreea, are un preț ce poate varia între 37.000 și 55.000 de euro, în funcție de configurație.

Căsnicia lui Alin Oprea cu Medana

Invitată recent în platoul „Spynews TV”, Medana Oprea a vorbit cu sinceritate despre relația pe care o are cu Alin Oprea și recunoaște că ea și artistul sunt foarte diferiți unul de altul.

„Eu nu am crezut în dragoste la prima vedere. Sigur că după ce ţi se întâmplă, îţi schimbi opinia. Nu credeam nici în suflete pereche. Eu chiar consider că am o astfel de legătură cu Alin.

Suntem diferiţi din multe puncte de vedere, dar la nivel de suflet, suntem unul şi acelaşi. Avem, ca toţi oamenii, momente în care ne supărăm, ne despărţim. De 7 ani, noi ne despărţim permanent. Se mai confruntă, câteodată, orgoliile între noi.”, a declarat Medana Oprea pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește