În luna iulie, Cătălin Bordea și Livia semnau actele de divorț la notar, după ce partenera juratului de la „iUmor” a decis să pună punct căsniciei care dura de peste un deceniu. Comediantul a suferit enorm în urma separării, iar zvonurile despărțirii au început să apară imediat după ce el s-a întors de la „America Express”, show-ul de la Antena 1 pe care l-a și câștigat alături de Nelu Cortea.

Luni întregi a negat că ar exista probleme între el și soția sa, însă inevitabilul s-a produs și au anunțat oficial despărțirea. Zilele trecute, Cătălin Bordea a fost surprins alături de o brunetă misterioasă despre care se speculează că ar fi iubita lui. Este de precizat că asemănarea dintre femeia cu care s-a afișat recent și fosta soție este izbitoare.

La scurt timp după ce comediantul a fost văzut cu presupusa iubită, Livia Bordea a fost fotografiată în timp ce se săruta, în mașină, cu Spike, bun prieten cu Cătălin Bordea, care i-a fost și cavaler de onoare la nunta cu fosta soție.

„Mi s-a reconfirmat această credință, deodată cu anumite bănuieli”

După ce a văzut imaginile în presă și a aflat cu cine l-ar fi înlocuit, de fapt, fosta lui soție, juratul de la „iUmor” a avut o reacție neașteptată și a postat un mesaj pe una dintre rețelele de socializare. Cătălin Bordea a menționat că avea banuieli în această privință, dar și că oamenii cu valori comune ajung împreună.

„Întotdeauna am considerat că oamenii care au valori comune ajung împreună. Mi s-a reconfirmat această credință, deodată cu anumite bănuieli. Acum sunt într-un loc mai bun, de unde lucrurile se văd mai limpede. În rest, despre morți numai de bine”, a scris Cătălin Bordea pe InstaStory.

Actorul de comedie a avut o reacție și la Antena Stars, unde a comentat foarte pe scurt situația. „Având în vedere că este aventura lor, răspunsurile sunt la ei doi”, a spus Cătălin Bordea.

VIDEO  Cătălin Bordea, primele declarații după ce a fost surprins în tandrețuri cu o altă femeie. Comediantul a divorțat în iulieIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Spike, reacție după ce a fost pozat alături de Livia

Livia Eftimie nu a făcut nicio declarație despre vreo nouă relație, însă de curând paparazzi Cancan au surprins-o pe acesta în compania cântărețului Spike. Cei doi au fost fotografiați mergând pe stradă, iar mai apoi în mașină, sărutându-se. Iată pozele AICI. Aceeași sursă scrie că artistul a fost bun prieten cu comediantul.

După ce au devenit publice, Spike a vorbit despre imaginile în care apare sărutându-se cu Livia. „Suntem colegi de firmă. Ne mai și sărutăm, care este problema? Și cu managerul mă sărut. Nu avem ce să comentăm, nu ne interesează publicitatea. Nu mă simt nici bine, cred că am COVID, trebuie să închid”, a zis el pentru Cancan.

În prezent, Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, lucrează ca PR pentru Spike, Andia și alți artiști ai unei case de producție și management muzical.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (34)
Avatar comentarii

laurlaur2180 07.09.2023, 12:40

S-a prins si el, dar mai greu

Avatar comentarii

Daniel9090 07.09.2023, 12:43

Neinteresant

Avatar comentarii

Aura1 07.09.2023, 13:01

Fiecare cu fericirea lui, viața merge mai departe

Vezi toate comentariile (34)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.