Cătălin Botezatu, despre amiciția cu Carla Bruni. A stat în același hotel cu soția fostului președinte francez: „Ea mă urmărește”

Comentează

Cătălin Botezatu a participat ca invitat la Festivalul de Film de la Veneția 202, ediția cu numărul 79. Creatorul de modă român a stat în același hotel cu multe celebrități, printre care și Carla Bruni, soția fostului președinte francez Nicolas Sarkozy. Cei doi au stabilit chiar și o legătură.

Designerul, care o admiră de ani de zile pe Carla Bruni, a pozat-o la Veneția, iar imaginea a și postat-o pe pagina lui de Instagram, la stories, dându-i tag. Soția fostului președinte francez a observat gestul, așa că a început să îl urmărească și ea pe Instagram.

„La Venezia, am stat în cel mai luxos hotel, St. Regis-Venezia și am avut șansa să stau în cel mai luxos apartament, suita Monet. Sau suita în care, în 1903, Monet a pictat nu mai puțin de 33 de tablouri celebre. A stat în acest apartament mai mult de 6 luni împreună cu soția sa. Încăperea are aproape 300 și ceva de mp, are vedere superbă către curtea interioară, spre canalul central, presărată cu foarte multe obiecte de artă. Are foarte multe obiecte din Murano, numai cu mobilă scumpă. În hotel am avut vecini celebri, seară de seară se desfășurau party-uri, Yves Saint Laurent, Dior, ale celor de la Armani”, a declarat Cătălin Botezatu pentru ciao.ro.

„Cazați cu mine în același hotel au fost Eva Herzigova, tot staful Armani, Carla Bruni pe care am postat-o pe Instagram, am tăguit-o, apoi mi-a dat și ea tag. Și mă bucur că din acel moment mă urmărește și mi-a dat tag la pozele din Venezia, mă simt onorat. Eu am postat-o, ea m-a repostat, eu am postat-o, ea m-a re-repostat! Au foarte mulți actori și modele celebre, Shia Saide Labeouf, Nicholas Hoult. Culmea e că atunci când l-am postat era și un film cu el, în aceeași seară pe ProTV.

A fost foarte multă lume bună și cunoscută la Venezia, actrița Zooey Deschanel, am dat interviu la televiziunea lui Berlusconi. Am participat la toate petrecerile importante, am socializat cu șefa de la Vogue Italia. A fost foarte frumos! Pe lângă faptul că am fost pe red carpet, de pe terasa hotelului St. Regie am văzut și celebra regată care se desfășoară pe canal în timpul Festivalului de la Venezia. Și am bifat și Golden Globe Awards, de la Lido di Venezia”, a mai mărturisit Cătălin Botezatu.

Carla Bruni, la un eveniment din cadrul Festivalului de Film de la Veneția

Foto: Hepta, Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
07:15
Homarii și calamarii eșuează pe plajă din cauza El Niño, în Ecuador: „Criză fără precedent”
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
06:45
Cum să hrănești găinile toamna pentru ouă mai multe
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale