Cu doar trei zile înainte de înregistrarea primei gale a celui de-al 17-lea sezon „Te cunosc de undeva!”, Cuza s-a prezentat la antrenamentele de canto singur. Artistul din trupa „Noaptea Târziu” s-a văzut nevoit să îi povestească profesorului de canto Crina Mardare motivul: „Sunt singur! S-a îmbolnăvit copilul! I-aţi dat o piesă grea şi i-au rămas cuvintele în gât!”, a mărturisit el amuzat.

În acelaşi stil a tratat situaţia şi Emi: „M-am trezit cu îngâtită severă!”, iar Cuza a completat imediat: „Dacă, Doamne fereşte, moare, trebuie să îmi fac alt prieten!”.

Ce a pățit Emi de la „Noaptea Târziu” înainte de prima gală „Te cunosc de undeva!”. Cuza, partenerul lui, a mers singur la repetiții

Cum s-a descurcat Emi, dacă a reuşit sau nu să treacă peste problemele cu vocea pentru a putea duce la bun sfârşit momentul lor din deschiderea celui mai nou sezon „Te cunosc de undeva!”, telespectatorii vor putea afla urmărind prima gală a transforming show-ului, sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1.

Cine sunt concurenții de la „Te cunosc de undeva!”, sezonul 17

Opt perechi de vedete intră în jocul transformărilor de la „Te cunosc de undeva!”, sezonul 17. În acest sezon, concurenții din show-ul de la Antena 1 vor lupta pentru marele premiu în echipă.

Au început filmările pentru cel de-al 17-lea sezon „Te cunosc de undeva!”, care va putea fi urmărit în curând, la Antena 1, iar show-ul vine cu o mulţime de surprize. Concurenţi unul şi unul au pornit în provocarea spectaculosului joc al transformărilor, într-un sezon al duetelor. Emi şi Cuza, Ana şi Monica Odagiu, Maria Buză şi Paula Chirilă, Alexia Talavutis şi Dima Trofim, Jazzy Jo şi Zarug, Carmen Chindriş şi Romică Ţociu, Ilona Brezoianu şi Florin Ristei şi Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu vor face spectacol la dublu, în curând, la Antena 1. Totodată, începând din acest sezon, Pepe se alătură spectaculosului joc al transformărilor, de data aceasta în calitate de prezentator, alături de Alina Puşcaş.

Urmărește-ne pe Google News