Adina Halas l-a scos pentru prima dată în lume pe Serghei la deschiderea unui nou loc de joacă pentru copii, Ambasad’Or Play, spre fericirea micuţului care a făcut cunoştinţă cu personajele din desene animate şi a testat toate jucăriile. “Serghei este foarte mic şi este pentru prima dată când venim într-un loc de joacă atât de mare şi cu atât de multe jocuri şi jucării. Sunt încântată de reacţiile lui, e curajos, s-a dat pe tobogan, s-a jucat cu alţi copii şi, cel mai important este independent, nu a stat lipit de mine. Mă bucur că am trecut şi de etapa aceasta cu bine şi cu siguranţă de acum vom vizita locurile de joacă mai des” a declarat Adina.
De altfel, micuţul Serghei nu nnumai că şi-a făcut prieteni imediat, ci a ajuns şi în centrul atenţiei. În timpul numărului de magie prezentat de reputatul Iosefini, băiatul Adinei s-a ridicat de pe scăunelul lui şi a poposit lângă magician, păstrându-şi locul de "asistent" până la sfârşitul spectacolului. A stârnit ropote de aplauze cu atitudinea lui, dar el nu s-a pierdut nici o clipă, semn că a moştenit multe dintre calitaăţile mamei.