Ioana Maria Moldovan și familia ei au ales să se relaxeze, vara aceasta, la răcoare. Prezentatoarea Prima TV a mers pentru prima dată în Maramureș.

„Maramureșul a fost pentru mine un loc unde timpul parcă stă în loc și sufletul găsește liniște. În Maramureș nu ai nevoie de semnal, ci doar de timp. Timp pentru tine, pentru familie, pentru gânduri. Timp pentru pace.

E o zonă plină de tradiție, povești și oameni cu suflet. Peste tot am întâlnit gazde blânde care ne-au primit cu zâmbete largi și vorbe domoale, ca și cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna. 

Screenshot 2025-07-26 095123Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Am vizitat locuri magice, n-am ratat niciun obiectiv turistic, de la mănăstirea Bârsana, la Cascada Cailor, Muzeul Satului Maramureșean, Muzeul Țărăncii Române, Cimitirul Săpânța, am urcat în mocăniță. O plimbare ce ne-a dus și mai aproape de sufletul Maramureșului.

Maramureșul nu se uită. Se simte. Se ia cu tine. Și se poartă în inimă. Am ales România pentru că uneori cele mai autentice povești nu se scriu departe, ci chiar aici, aproape de rădăcini.

Mi-am încărcat bateriile și m-am întors … cu zâmbetul pe buze la jurnalul Focus de la ora 22:00”, a povestit Ioana Maria Moldovan, pentru Click!

Vara aceasta, fiul Ioannei maria Moldovan, Andrei Ioan, a terminat clasa pregătotoare, așa că în toamnă, băiatul va merge în clasa I.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.