Povestea Akcent a început în doi – Adi Sînă și Ramona Barta -, a ajuns la patru, iar consacrarea a venit când trupa avea trei membri: Adi, Sorin Brotnei și Mihai Gruia.

După plecarea ultimilor doi, Akcent a însemnat, ani buni, doar Adi Sînă. De-acum însă, la 20 de ani de la lansare, Akcent se prezintă într-o altă formulă, nemainîncercată până acum de fondatorul formației: sextet. Așa vor cânta pe 22 noiembrie, la un cunoscut club din Capitală

Noul Akcent înseamnă Adi Sînă – voce, Miruna Pînzaru – voce, Ioan Nacu – chitară, Lulu – chitară bass, Tibanu – pian și Max – tobe. Formula va fi testată chiar la sfârșitul acestei luni, când trupa pleacă în turneul intitulat “N-am bani de bilet”, după una dintre cele mai difuzate, vândute și ascultate melodii ale anilor 2000 în România.

Ce femeie frumoasă îi stă alături lui Adrian Sînă! Nu e vorba de Anca Serea, ci de o fostă Miss!

Își regăsește la concerte fanii de acum 20 de ani

Frumoasa solistă Akcent, Miruna Pânzaru, a cunoscută la concursul de talente “X Factor”, pe podiumurile de modă și la concursurile de Miss.

“Transformarea Akcent de la un grup care se adresa adolescenților la un brand s-a făcut în aproape 17 ani și a venit aproape firesc. Adolescenții care ne ascultau au crescut odată cu noi. Mă întâlnesc cu o parte din ei la concertele Akcent de azi, vin să asculte trupa copilăriei lor. Așa arată trupa la 20 de ani și sunt curios cum va arăta la 30 de ani”, ne-a declarat Adi Sînă.

De-a lungul timpului, Adi, care e căsătorit cu Anca Serea și are 6 copii, fiind unul dintre cei mai prolifici tătici din showbiz, a lansat multe hituri, nu doar în România, ci și în străinătate (“Kyle”, “Jokero”, “Im sorry”, “Thats my Name”, “Dragoste de închiriat”), și a compus piese devenite celebre pentru o serie de alți artiști – “Sărutări criminale” (Maxim) sau “Noi Simțim La Fel” (Lidia Buble).

Ce femeie frumoasă îi stă alături lui Adrian Sînă! Nu e vorba de Anca Serea, ci de o fostă Miss!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații