Ce mari s-au făcut gemenele actorilor Luminița Erga și Valentin Teodosiu. Adolescentele fac baschet și dansuri

Pe Luminița Erga toată lumea o știe drept Suzi din serialul “La Bloc”, extrem de îndrăgit la începutul anilor 2000, dar și din serialul “Videochat”, care se difuzează acum la PRO TV. Însă puțini sunt cei care știu ce fete mari și frumoase are împreună cu marele actor Valentin Teodosiu! Deși sunt actori de renume și, în continuare, au proiecte atât în teatru, cât și pe micul ecran, cei doi soți nu și-au încurajat niciodată fetele să le calce pe urme. La cei 67 de ani, Valentin Teodosiu continuă să joace, mai puțin în această perioadă, când spectacolele de la teatru sunt sistate, și susține că viața de actor este superbă, recunoscând totodată că nu-i oferă o remunerație pe măsura efortului depus. Conștient de faptul că a trebuit să-și ia joburi extra, cum ar fi cea de voice-over de la PRO TV, marele actor le-a îndrumat pe fiicele lui către alte meserii.

Ce mari s-au făcut gemenele actorilor Luminița Erga și Valentin Teodosiu. Adolescentele fac baschet și dansuri

Dacă fata mare, din prima căsătorie, a ales să devină medic stomatolog, cele mici, care abia au terminat liceul, s-au îndreptat către sport și cursurile de dans. Deși sunt aproape identice, Catinca și Irina sunt destul de diferite. În timp ce Catincăi îi place mai mult sportul, iar ținutele ei sunt asemănătoare cu echipamentul de baschet, Irina pare pasionată de sport doar pe teren. În afara terenului, ia cursuri de dans și chiar participă la concursurile de Miss. Anul trecut, la balul de absolvire a clasei a 8-a, Irina a fost desemnată “Miss Popularitate”.

72679500_2752915841435198_6570220487274659840_nIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12
Citeşte şi:

Laura Cosoi, despre experiența de a naște pe timp de pandemie. „Numai cu voia lui Dumnezeu se va întâmpla ceva. Sper să fie bine”

Oana Radu a reușit să slăbească din nou, după ce pierduse lupta cu kilogramele. Cum arată artista acum. “Mărimea S și deja largi”

Elena Ionescu a dezvăluit motivul care a dus la divorțul de soțul ei. “Erau mai multe derapaje de ceva timp”

Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
PARTENERI - GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
Iubita lui Vlad Voiculescu, reacție HALUCINANTĂ după demiterea acestuia. Paralela ei biblică cu Paștele e aici
Playtech.ro
Iubita lui Vlad Voiculescu, reacție HALUCINANTĂ după demiterea acestuia. Paralela ei biblică cu Paștele e aici
În timp ce săpa în grădină, un bărbat din Neamţ a făcut o descoperire istorică
Observatornews.ro
În timp ce săpa în grădină, un bărbat din Neamţ a făcut o descoperire istorică
Horoscop 15 aprilie 2021. Scorpionii sunt tentați să se izoleze față de orice opinie, indiferent de originea ei
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2021. Scorpionii sunt tentați să se izoleze față de orice opinie, indiferent de originea ei
De ce Prințul Philip nu a primit niciodată titlul de Rege. Regula care i-a stat în cale
Știrileprotv.ro
De ce Prințul Philip nu a primit niciodată titlul de Rege. Regula care i-a stat în cale
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)