Ce mesaj cutremurător a scris fiica lui Edith Gonzalez după moartea mamei sale

Comentează

Constanza, fiica de 14 ani a regretatei actrițe mexicane Edith Gonzalez, a transmis un mesaj cutremurător despre cea care i-a fost mamă.

Fratele lui Edith Gonzales, Victor Manuel Gonzalez, a fost cel care a făcut public mesajul scris de Constanza, fiica celebrei vedete de telenovele.

Este vorba despre scrisoarea de adio pe care a scris-o Constanza fdupă dispariția mamei sale.

"Mama mea a fost o persoană extraordinară, era o mamă minunată, niciodată nu s-a scuzat că are mult de muncă pemntru a nu o face. Îmi amintesc că atunci când eram mică, nu conta cât de târziu era sau de cât de obosită ajungea acasă pentru că mereu venea să mă sărute, iar a doua zi dimineață, nu-i păsa dacă se trezea la ora șase pentru a se juca cu mine", a scris Constanza.

"M-a sărutat întotdeauna, indiferent de oră. A făcut în așa fel încât să fie bună și ca mamă și la muncă. Îmi amintesc că mereu îmi spunea: "Un actor demisionează doar atunci când moare"… și așa a făcut. Îi plădcea să învețe lucruri noi, întotdeauna când călătoream era ghidul meu și dacă nu știa ceva, întreba și învăța. M-a luat cu ea în multe colțuri ale lumii: Egipt, Galapagos, Paris, Londra, cambodgia, Vietnam, India, Peru, Canada, Madrid, pentru a menționa doar câteva locuri, și bineînțeles mi-a arătat Mexicul.

Îmi amintesc cum ea mă învăța despre filme, iar eu despre muzică, cum am văzut de 3.500 de ori la Sunetul muzicii, pentru că era pelicula mea favorită, și cum am determinat-o să vadă The Shining și Pshyco, pentru că îi era frică…

… Când aveam patru ani, mama a plecat în Columbia pentru a filma telenovela Dona Barbara și ea a fost Dona Barbara, cea mai bună Doona Barbara. Mama, chiar dacă Dona Barbara este un personaj puternic și independent, aș fi vrut să fiu pe jumătate cum ai fost tu în comparație cu ea. Ea înfrunta lumea cu ură, tu ai cucerit-o cu iubire. te iubesc, mama", a mai scris Constanza despre mama ei, Edith Gonzalez.

Cine va rămâne cu custodia fiicei lui Edith Gonzalez?

Fiica lui Edith Gonzalez are 14 ani și până la vârsta de 18 ani va rămâne în custodia uneia dintre rudele sale.

Printre cei care s-ar putea ocupa de fetiță este tatăl ei biologic, santiago Creel, bunica sa maternă, Ofelia Fuentes, sau Lorenzo Lazo, cel care i-a fost soț celebrei actrițe.

Însă relația dintre Constanza și tatăl ei biologic, Santiago Creel, nu este extraordinară, astfel că cele mai mari șanse pentru a obține custodia fetei le-ar putea avea fratele lui Edith Gonzalez, Victor Manuel Gonzalez, notează heraldodemexiuco.com.mx.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
08:00
30.000 de țânțari care nu înțeapă vor fi eliberați în Lisabona
07:59
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 29 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”