„Compatibilitatea dintre Andreea Mantea, fecioară (adică din zodia Fecioarei), şi Ştefan Stan, Rac, e bună, au obţinut un scor de 302 puncte, din 700 posibile. Părerea mea e să nu se precipite cu o căsătorie, care poate fi foarte scurtă. O logodnă de vreo 20 de ani le poate face foarte bine! Se mai cunosc şi ei…”, a spus Radu Ștefănescu pentru Ring, după ce le-a interpretat astrogramele.
Astrologul crede că principala problemă în cuplul lor ar putea fi gelozia lui Ștefan Stan.
„Ştefan are un horoscop foarte complex, cu planetele şi luminariile împrăştiate peste tot. Face parte dintre cei ‘însemnaţi’ – copiii născuţi la cel mult şase luni de la un dezastru major, în cazul lui cutremurul din 4 martie 1977. Conform studiilor de peste 2.000 de ani, oamenii născuţi în preajma dezastrelor preiau ceva din amploarea, dar şi din frica fenomenului. Ştefan a avut şi va avea o viaţă la fel de densă, interesantă, când sus, când jos, dar va căuta mereu armonia şi iubirea care îl caracterizează. Muzica sferelor e divină, te înţeleg perfect, Ştefane, fii mai puţin posesiv, lasă gelozia şi falsele probleme şi fii tu, iar lumea va fi a ta!”, îi transmite Radu Ştefănescu.
Andreea Mantea și Ștefan Stan formează un cuplu din luna decembrie a anului trecut.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
FANATIK.RO
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI